joi, 8 decembrie 2011

O fapta buna

La vârsta de 3 ani, doctorii mi-au depistat o boală grea și obișnuită pentru un copil. Am avut infecție cu E-coli, o bacterie care nu m-a lăsat deloc să trăiesc o copilărie normală. Timp de 10 ani am fost foarte chinuită de tot sistemul medical, cu antibiotice, tot felul de pastile, prafuri, și alte porcării care aveau un gust prost și care mă distrugeau încet pe interior; toate astea în fiecare zi, de 3 ori. Am fost internată peste tot, dar spitalul de la Iași era preferatul meu, pentru că aveam o cameră plină cu jucării special pentru mine.

Tot acest chin a durat până când am ajuns la domnul Pavel Chirilă, un doctor și un om extraordinar, care va rămâne cu siguranță în istorie și în inimile miilor de români pe care i-a tratat cu medicina naturistă. Am început tratamentul și după câteva luni bacteria a dispărut. Îmi aduc aminte și acum cât de fericită eram când mi-a spus mama că a primit analizele și că aveam șanse foarte mari să mă vindec definitiv.

De atunci Dr. Pavel Chirilă a rămas medicul nostru de familie, și de fiecare dată când avem o problemă mai importantă îi facem o vizită în Voluntari. Îi mulțumesc acum pentru prima oară și îl recomand cu mare drag tuturor.

Domnului doctor Chirilă îi place să ajute oamenii, în special pe cei bolnavi, și printre multe alte gesturi, a înființat Fundația Sf. Irina dedicată îmbunătățirii calității vieții bolnavilor de cancer în stadiu terminal, fără familii sau sprijin financiar. Anul acesta a depus un nou proiect pentru a obține fonduri nerambursabile, cu ajutorul cărora să construiască o clinică de recuperare a bolnavilor de cancer în stadiu incipient.
Proiectul Nera se dedică construirii primului Centru de Recuperare Oncologică din România - Clinica Nera, proiect care reprezintă motivul acestui articol.

Știați că 57 de oameni află zilnic, în România, că au cancer? Dar că această boală este a doua cauză de mortalitate a țării? Sau că România este pe primul loc în Europa în frecvența acestei boli? Sunt sigură că auziți mereu despre o persoană care a fost diagnosticată cu cancer, sau care a murit deja de cancer. Este cumplit. Trăim într-o lume groaznică din punctul de vedere al sănătății, însă Dl. Dr. Chirilă vine în ajutorul acelor bolnavi construind prima clinică de recuperare oncologică din România.

Construcția clinicii a început deja în Valea Nerei, ea va fi de tip rezidențial cu 42 de saloane, iar din ce am văzut pe site-ul dedicat acesteia, seamănă mult cu sanatoriile din occident. Fiecare bolnav va fi găzduit într-un salon cu un singur pat, timp de 14 zile, și din informațiile pe care le am, internarea în această clinică va fi gratuită.


Proiectul Nera a obținut o finanțare UE, în valoare de 70% din totalul costurilor, iar Fundația Sf. Irina trebuie să acopere restul de 30%, și aici este nevoie de noi toți, cei cu suflet bun. Valoarea totală a proiectului este de 4.574.658 €, iar noi trebuie să adunăm în jur de 1.500.000 €. Eu am donat deja 2 €, iar părinții mei chiar astăzi au semnat un contract de sponsorizare prin care donează 20% din impozitul pe profit al companiei pentru care lucrează, bani care oricum merg către stat (și ca prin magie, pe urmă dispar, așa că de ce să nu facem o faptă bună cu ei?!).

Am învățat de-a lungul timpului că un om nu poate face absolut nimic singur, și că are nevoie de ajutor pentru a reuși, motiv pentru care vă rog să fiți alături de mine și să-i dăm o mână de ajutor domnului doctor și echipei lui, pentru strânge restul de bani și pentru a completa finanțarea.

61.522 € s-au strâns deja. Adunăm și noi restul? Dacă ești alături de mine, există mai multe modalități:

  • poți promova Proiectul Nera postând linkul site-ului pe wall-ul tău de Facebook; pentru asta accesează site-ul www.clinicanera.ro/ro/, și în josul paginii vei găsi semnul ”+” pe care trebuie să dai click.

  • printr-un contract de sponsorizare cu societatea la care lucrezi, prin care poți redirecționa 20% din impozitul pe profit; link aici
  • donează 2 euro prin sms la 890 sau cât îți vrea inimioara prin transfer bancar:

RO67 DARO 0002 0006 4936 RO02 în RON

RO24 DARO 0002 0006 4936 EU02 în EUR


Găsești o mulțime de detalii pe site-ul www.clinicanera.ro, accesează site-ul, informează-te și nu fi ignorant! Dacă nu poţi dona, spune-le prietenilor și cunoștințelor tale despre acest proiect, poate va ajunge informația la urechile cui trebuie.





Ai făcut o faptă bună astăzi?
Iulia F.

marți, 6 decembrie 2011

Ploaie de primavara in decembrie

Ador ploaia...iubesc să alerg și să dansez în ploaie...când eram mică făceam piruete în ploaie până amețeam...încă îmi place să mă joc în ploaie. De ce plouă în decembrie? Nu știu. Dar plouă superb.





Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi și ploile calme,
Ploile feciorelnice și ploile dezlănțuite femei,
Ploile proaspete și plictisitoarele ploi fără sfârșit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele și să umblu cu ele în dinți,
Să amețească, privindu-mă astfel, bărbații.
Știu că-i urât să spui ”Sunt cea mai frumoasă femeie”,
E urât și poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă ”Sunt cea mai frumoasă femeie”.


Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Și-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Și rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Ești departe plecat și eu te aștept,
Și tu știi că eu te-aștept,
Sunt cea mai frumoasă femeie și știu să te aștept
Și totuși aștept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Și toți trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poți să te-ndrăgostești fulgerător,
Toți trecătorii sunt îndrăgostiți,
Și eu te aștept.
Doar tu știi -
Iubesc ploile,
Iubes cu patimă ploile, înnebunitele ploi și ploile calme,
Ploile feciorelnice și ploile-dezlănțuite femei...
[Ana Blandiana - Descântec de ploaie]


Vă doresc o zi minunată!
Iulia F.

duminică, 4 decembrie 2011

Sunt fericita!

Primul lucru de care m-am bucurat când am ieșit din aeroportul Otopeni, venind din China, a fost aerul rece și curat, care părea de munte. Imaginați-vă, aer de munte în cel mai poluat oraș din România! Aerul acolo era umed și de foarte multe ori respiram greu, de parcă mă sufoca cineva. Când ne apropiam de Guangzhou de-abia așteptam să văd orașul de sus, așa cum mereu o fac înainte să aterizez undeva, dar aici nu am putut. Era un strat foarte gros de nori, era urât și gri și nu-mi permitea să văd nimic. Inițial am crezut că sunt nori obișnuiți și este așa doar pentru că este o vreme urâtă afară. Dar nu, așa era mereu.








Autostrada Aeroport Baiyun => PanYu, Hotel PanYu


Să vă mai spun de zonele industriale unde tușeam toți câte puțin pentru că simțeam cum ne zgârie ceva pe gât? Era un mic chin să vizităm fabricile de la marginea orașului... eram fericiți că nu trebuie să locuim în China pe termen lung, însă ne părea rău pentru cei ce lucrau acolo zilnic pentru noi, europenii, americanii și australienii, ca să avem produse ieftine și să economisim 2 lei..sau cenți, după caz. Ei tușeau în fiecare zi, e ceva normal, face parte din viața lor. Când ne îndreptam spre acele zone puteam observa emisiile industriale încă de pe autostradă, și cerul era mult mai gri și mai dens. De fiecare dată ne miram și ne întristam oarecum, pentru că este într-adevăr trist, mai ales când le vezi fețele ieșit din comun de fericite. Noi avem un aer minunat și nu știm să-l apreciem, iar chinezii trăiesc cum o fac, și sunt fericiți și mulțumiți la extrem de ceea ce au, pentru că AU ceva!










În cele 3 săptămâni de locuit în Guangzhou, nu am văzut nici măcar o dată soarele așa cum îl vedem în țărișoara noastră, pe care atât de mult o blamăm, să te uiți pe cer și să te orbească până și cu ochelarii la ochi. Nu...în China îl căutam și nu-l găseam. Era foarte cald și înădușeală, dar soare...ioc. De vreo 2 ori l-am văzut așa:


În jurul orei 16 30


Mă uitam la soare minute întregi și nu-mi venea să cred cum este posibil așa ceva. Să poți privi soarele fără să te ardă ochii și fără să orbești imediat după, pentru câteva secunde. Mă uitam la soare așa cum mă uit la o poză, și nu simțeam nimic, decât tristețe.

E ciudat, și poate veți spune că exagerez, dar abia acum mi-am dat seama cam cât de mult iubesc Soarele. Este incredibil cum îmi sărută fața și pielea, cu razele sale pline de căldură, aproape în fiecare zi. Îmi dă o stare euforică, și zâmbesc ca o nebună pe stradă de parcă sunt îndrăgostită. Așa suntem noi...nu știm să apreciem ceea ce avem, până nu îl/o pierdem.

Și apoi mai este și cerul...CERUL! V-ați uitat vreodată la cer pentru câteva minute? Să-i observați culoarea albastră incredibil de frumoasă și să vă bucurați de ea ca și cum ar fi pentru ultima oară când o puteți privi? Eu doar atunci când eram mică, și doar pentru că eram mirată că și noi avem cer fără nori, exact ca în imaginile frumoase de la televizor.

Noi avem cer fără nori! Nu știu dacă vă puteți da seama cam ce înseamnă asta și cam cât de recunoscători și fericiți ar trebui să fim.






Am crezut că e ceva de moment, și că aceste stări pe care le aveam în parcarea aeroportului vor dispărea curând, dar nu. Astăzi se împlinește o lună de când m-am întors și sunt din ce în ce mai îndrăgostită de Aerul nostru, Soarele și Cerul.

Dimineața, când ies din casă, prima oară respir aerul rece, mă las mângâiată de soarele cald și admir cerul albastru și mă trezesc instant. Mă bucur și mulțumesc pentru ceea ce am, iar ziua mea devine mai bună. Acum tânjesc după plimbările lungi, și mă bucur de ele diferit față de cum o făceam înainte.


Astăzi cerul este superb, privește-l!
Iulia F.

joi, 17 noiembrie 2011

Romanii sunt oameni buni

De fiecare data cand plec in alta tara si intalnesc oameni noi, ii intreb ce parere au despre Romania, si de fiecare data incep sa-mi laud tara cu partile ei minunate. Multi dintre strainii de varsta mea nici nu stiu unde este Romania, insa probabil ca multi se si abtin de la comentarii.

In Romania sunt oameni rai, stresati, nesimtiti, prosti, s.a.m.d., dar fiecare tara isi are leprele ei. Niciun cetatean din lumea asta nu cred ca este multumit de tara sa. Eu mi-am promovat mereu tara, cu mandrie, pentru ca sunt inconjurata de oameni buni, care la randul lor sunt inconjurati de alti oameni buni si asa mai departe. Avem o tara extraordinar de frumoasa, cu oameni frumosi si destepti, dar din pacate nu stim sa promovam decat asistentele sexy fara minte, violurile, scandalurile si mai stiu eu ce alt politician pedofil sau care sufera de cleptomanie.

Prin primavara am cunoscut 2 francezi pe care i-am ajutat, impreuna cu o prietena, sa descopere Bucurestiul. Desigur, i-am intrebat si pe ei ce parere au despre Romania, dar asta abia la sfarsitul mini-vacantei. Mi-au spus ca inainte sa ajunga in Romania nu stiau mare lucru despre tara, dar ca sunt placut impresionati de ce le-am aratat si de ce au avut ocazia sa vada in Bucuresti. Nu sunt o superficiala, si nu i-am dus cu o masina de lux dintr-o zona buna in alta zona si mai buna a orasului. Le-am aratat 2 zile din viata unui student, incepand de dimineata cu covrigul de la Romana si cateva ore in ASE (atat cladirea noua, cat si cea veche) si terminand cu o noapte intr-un club rusesc. La sfarsit mi-au spus ca de-abia asteapta sa se intoarca in Romania, dar de data asta pentru mai mult timp pentru a vizita si alte orase.

O experienta mai trista am avut-o atunci cand am intalnit niste italieni in China, care la auzul propozitiei "Suntem din Romania" au tacut si au inceput sa ne priveasca suspicios.

Haideti sa ne promovam pe noi - cei buni, si nu pe noi - leprele. Da, mai avem de muncit, si acum sunt mai dezamagita ca niciodata de tara asta, dar nu vreau sa aleg calea simpla, sa ma intorc cu spatele si sa fug cat ma tin picioarele, sau sa fiu nepasatoare. Eu voi incerca mereu sa schimb in bine tara in care locuiesc si sper ca si voi veti face la fel.

Acum va sugerez sa participati la aceasta campanie si sper ca veti ajuta si voi la imbunatatirea imaginii noastre in lume.





Promoveaza-te pe tine!
Iulia F.



P.S.: Promit ca in curand voi continua sa postez articole in legatura cu experienta pe care am trait-o in China.

duminică, 23 octombrie 2011

China: The last 8 days

Aveam de gand sa scriu in fiecare zi tot ce vad si tot ce mi se intampla in China, dar din pacate planurile de acasa nu se potrivesc cu cele din targ intotdeauna. Ma trezesc dimineata la 6 si ajung seara la 20-21 in hotel, franta de oboseala pentru ca vorbesc si merg in continuu mai mult de 14 ore. Mai ceva ca la un job, si cu toate astea imi face mare placere pentru ca invat lucruri noi, pe care nu am unde sa le invat in alta parte si despre care sunt sigura ca ma vor ajuta foarte mult pe viitor, orice as alege sa fac. S-au adunat atatea de povestit, si o multime de poze, dar imi ia prea mult timp sa ma ocup de tot, timp pe care din pacate nu il am, asa ca o sa va ofer mai multe informatii atunci cand ma voi intoarce acasa.

Pe deoparte, ma bucur ca nu mi-am trecut aici parerile din fiecare zi, pentru ca la inceput eram foarte placut impresionata de tara asta, si nu reuseam sa-mi dau seama de ce noi, europenii, avem impresia ca chinezii o duc prost si traiesc in mizerie. Am avut cateva zile libere, in care am vizitat fabricile unor posibili colaboratori si am ajuns si prin zonele industriale, unde am dat peste saracia pe care o cautam. De obicei fabrica pentru care lucreaza oamenii, trebuie sa le asigure un camin, masa, si un mediu de lucru placut, dar am vazut si oameni care spun casa unei cocioabe din lemn de 2 pe 2 m plina cu tot felul de lucruri adunate de-a lungul timpului.

De vreo 2 ori ne-am ratacit, si am ajuns in niste zone care aratau exact ca in filme, dar nu ne-am permis sa ne abatem prea mult de la drum. Sunt zone urate in China, cu oameni care traiesc intr-o mizerie si saracie, poate de nedescris, dar cu toate astea toti oamenii par fericiti. Pana si cersetorii zambesc atunci cand iti intind mana (azi am observat ca am dat peste cersetori doar in zilele de duminica). Cineva mi-a spus ca ei sunt recunoscatori ca au un serviciu. In plus, toti mananca o masa calda de cel putin 2 ori pe zi, pentru ca asta e cultura lor, cel putin intre orele 11 si 12 nu mai lucreaza niciun chinez, toti sunt prinr-un colt, mananca mancare dintr-o caserola de la un take away. Chiar si la targ, daca incepem sa vedem chinezi cu sacose pline cu caserole de mancare inseamna ca e ora mesei. Cina se ia intre 17 30 si 18 30. Mai sunt si alti factori pe care i-am observat, dar ii voi enumera in alt post.

In ceea ce priveste mancarea de aici, se gaseste mancare foarte buna si foarte ieftina, dar noi nu intram decat in restaurante care arata bine, pentru ca lor nu le pasa unde mananaca si poate fi o mare mizerie sau iti poate pune o oaie intreaga in supa pe care ti-o aduce. Mananca toate porcariile, si sunt niste mirosuri groaznice prin tot orasul. Am crezut ca ma voi obisnui atat cu privelistea, cat si cu mirosul, dar imi vine din ce in ce mai greu sa abtin sa vomit. Am vazut atatea gheare si gaturi de gaina, de cred ca nu voi mai manca gaina in viata mea.


Salata cu somon crud, caracatita cruda si icre galbene. Not really the best.


Au si mancare traditionala pe gustul nostru, care de obicei este foarte gustoasa, dar mancarurile lor sunt cat se poate de ciudate si multe fara gust. Mananca foarte mult orez si legume aburite, cat sa le inmoaie putin, si sunt mai mult crude; nici cartofii nu ii fierb asa cum facem noi, iar cei pai sunt si ei cruzi. Chinezii mananca tot ce zboara, inoata, se taraste sau merge, pe scurt tot ce misca. Am inceput sa ne obisnuim, dar incercam sa cautam mancare traditionala chinezeasca, care sa arate totusi ca a noastra si nu am avut probleme decat atunci cand am vrut sa mai incercam un restaurant nou pentru ca cel la care mancam de obicei era prea aglomerat. Am intrat intr-un restaurant pe care scria Little Sheep, dar arata foarte bine. Meniul era doar in chineza si niciun ospatar nu stia engleza. Pana la uma a venit o tipa care cred ca stia doar sa numere si sa spuna yes si no, si ne-a lamurit prin semne ca trebuie neaparat sa luam una dintre cele doua supe, una avea 3 pesti intregi, cealalta avea un miel intreg. Desigur ca ne-a pierdut de clienti inainte sa ne fi avut.

Un alt mic incident l-am avut cu angajatii de la una dintre companiile pe care le-am vizitat. Pentru ca era ora mesei, dupa ce am vizitat una dintre fabricile lor, au insistat sa mergem la masa la un restaurant local, aproape de fabrica. Ne-au intrebat cam ce ne place sa mancam, le-am zis peste si seafood si au comandat ce au vrut fara sa ne intrebe nimic. Cand au inceput ospataritele sa ne aduca mancarea am trecut peste mizeria care ni se parea ca domneste acolo (de fapt, care chiar domnea "all over it"). De ce? Pai...arata extraordinar totul. Sunt anumite...vietati pe care nu am crezut ca le voi pune in gura vreodata, dar pentru ca trebuia sa-mi arat respectul fata de niste posibili colaboratori am mancat tot ce au pus pe masa. Orez, alge, ciuperci, peste, crabi, scoici, si inca niste chestiute rosii, dar nu-mi amintesc numele acum. Nu am mancat niciodata crabi si nici nu o sa mai mananc vreodata, dar slava cerului ca nu mi-a pus vreun sarpe pe masa pentru ca atunci nu stiu cum as fi reusit sa-mi transform dezgustul de pe fata cu un zambet larg.

Zilele astea am mai vizitat o piata din apropierea hotelului, si asta parea mai curata. Eram cu mama si ne plimbam printre tarabe sa vedem ce mai vand oamenii. La una din tarabe o tanti a cantarit o gaina vie pentru un client dupa care s-a pregatit sa o taie si sa o curete ACOLO, dupa tejghea. Am plecat imediat, tura asta a fost norocul meu ca am avut timp. Dar, am mai facut cativa pasi si am dat de o tanti care vindea broaste vii unui alt client, si i le punea vii intr-o sacosa. Mi s-a parut oarecum ciudat, chiar daca nimic nu ar trebui sa ma mai mire aici.
In timp ce le cantarea m-am intors putin cu spatele si cand am revenit, ochii mei au vazut exact cum vanzatoarea taia capul unei broaste cu o foarfeca mare care nu parea foarte ascutita. Am luat-o la fuga la propriu, readeam in hohote si plangeam in acelasi timp, dar s-a intors mama si a pozat cum le dadea pielea si matele jos, asa ca don't worry.

Despre ce oameni de calitate am avut ocazia sa intalnesc in China si despre cum se fac negocierile cu poporul chinez va voi povesti intr-un post viitor, pentru ca deja e tarziu si maine incepe o alta zi lunga de stat in picioare.





Va doresc o saptamana minunata!
Iulia F.


vineri, 14 octombrie 2011

China: Day 2

Astazi am intarziat la micul dejun pentru ca am schimbat ora aiurea, dar ne-au primit chiar daca deja incepusera sa stranga si mai ramasese un singur baiat, si l-a ajutat sefa lui sa ne serveasca. Ne-a facut totusi observatie de vreo 3 ori si ne-a zis maine sa venim inainte cu o ora sa se termine micul dejun. Vreau sa incerc cat mai multe ciudatenii in materie de mancare si le iau pe rand. Azi am incercat paine cu nuca, fiarta/coapta la abur (foarte buna), doua gogosele, una nasoala, alta mai acceptabila (nu am idee ce contin, dar aia alba cred ca e facuta din aluat de orez), si bambus crud (acceptabil).

Aici sunt foarte putine treceri de pietoni si in intersectiile mari sunt pasaje pentru calatori, ceea ce mi se pare mai mult decat o idee buna, mai ales ca masinile nu prea observa pietonii, poa’ sa fie pe mama zebrei.

Pietele din China town din New York m-au facut foarte curioasa sa vad o piata din China, si nu sunt foarte diferite, aici sunt si prospaturi, in NY erau doar uscaturi (oase de capra, alune, ciuperci, piei, testicule de oaie, si tot felul). Pentru ca si azi am avut zi libera am fost sa vedem o piata si un supermarket; as spune ca am fost la cumparaturi intr-o piata si un supermarket, dar sa vrei si nu ai ce cumpara. Adica..nu ma intelegeti gresit, sunt fooooooooooarte multe produse, exista o diversitate enorma, dar nu sunt chiar pe placul nostru, si nu suntem o familie de oameni pretentiosi, eu chiar am fost invatata sa mananc orice.

In piata sunt multe legume si fructe care nu ajung pe la noi, sau daca ajung arata diferit, la noi zici ca-s din plastic, astea arata bine si proaspat fara sa para pictate. Este in schimb o mare mizerie, si nu mai vine Protectia Consumatorului, sau Inspectoratul Sanitar Veterinara, sau mai stiu eu cine, ca sa faca nu stiu ce controale si sa mai dea niste amenzi la niste sarmani care vor sa-si vada de treaba lor si atat. Portocalele alea verzi nu sunt chiar portocale, ci ceva corcitura de citrice, nu sunt crude, miros excelent, dar la gust nu sunt chiar excelente, ci mai degraba bunicele. Daca in magazinele de haine vanzatorii mai stiu cate o cifra sau un hello, aici nu stie nimeni nimic in engleza sau vreo alta limba straina, asa ca daca vrei sa cumperi vreo ciuperca anume esti pe cont propriu.

Cei care vand pui, au o camaruta cu puii vii in custi unde ii si curata, si pe cei taiati ii expun pe o masa fara vreo protectie gen folie de plastic sau hartie. Probabil sunt curati, eu doar va spun ce-am vazut. Am descoperit si de ce erau atat de negre pulpele de pui prajite dintr-un magazin cu carne, pentru ca ei au pui negru! Nu am crezut ca exista si asa ceva, zici ca au baut petrol, si la pret sunt putin mai scumpi decat cei obisnuiti.

Am vazut tot felul de vietati ale marii, dar pesti mai putin, si oricum nu este cine stie ce macrou pe care scrie crap, e peste adevarat si foarte mare. Am vazut si sarpe de vanzare! :O Stiam ca se mananca dar a fost un soc sa-i vad vii cum misuna prin ligheane. Am ajuns la una dintre tarabe exact cand cumpara o tanti un pungoi mare, si cand ne-a vazut cum ne uitam toti 3 ca la felul paispe, ne-a explicat in engleza ca nu sunt de mancare, sunt sa-i puna in balta, probabil mancare pentru pestii lor mari. Am mai vazut: niste viermi albi, broaste testoase, broaste (raioase), iar serpi, niste pestisori care semanau cu viermi mai mari, si tot felul de gandaci, scoici, crabi, raci normali si unii mai de soi (semanau cu niste raci mai ciudati, dar nu stiu ce erau), pulpe de pui si oase de ceva, ambele uscate si atarnate pe sus, niste muraturi expuse pe podea, niste chinezoaice care faceau un fel de ravioli cu carne, mate crude si prajite, plamani de ceva si limba cu tot cu gat, branza (din orice altceva, numai din lapte de vaca nu), gheare prajite si murate, rat de porc, alge, ranza pusa la uscat, si cate si mai cate. Nu am cumparat nimic. Poate data viitoare.

Am plecat mai departe, inspre supermarket, si am dat de un restaurant mobil unde poti sa-ti pregatesti singur mancarea. Este o masa mare cu o plita mare pe care pui un castron cu ce vrei tu de pe masa cu ingrediente. Sunt si doua persoane care te ajuta si care pregatesc mancarea dupa ce ti-ai ales ingredientele.

Aluaturile si dulciurile din aluat arata foarte ciudat, zici ca e o gelatina alba si tare, putin transparenta, probabil sunt din faina de orez ca altfel nu-mi explic.

Chinezoaicele din Panyu sunt chic, si moderne, dar multe se imbraca cam kitchos, combina hainele aiurea. Bluza transparenta cu pantaloni scurti transparenti, bluza albastra cu pantofi rosii, si tot felul de asortari din astea. Am tot incercat sa pozez si magazinele, dar nu-mi da nimeni voie sa fac poze pe aici. Doar in piata nu mi-a facut nimeni observatie, in rest toti imi arata semnul „time out”. Au niste papuci foarte ciudati, si multi sunt sclipiciosi, colorati de te dor ochii, dar in toata marea aia de papuci gasesti si unii foarte deosebiti. Pana acum insa nu am vazut nimic simplu. De doua zile de cand am ajuns, tot cautam acele produse chinezesti ieftine si proaste care au impanzit Romania si Europa, dar nu le gasim sub nicio forma. Aici sunt numai branduri peste tot, si foarte rar am gasit mai multe magazine cu acelasi brand. Sunt enorm de multe magazine pentru un orasel atat de mic, dar toate sunt frumoase, de calitate si scumpe. In Romania gasesti aceleasi haine peste tot, in Bacau Luceafarul si centru au aceleasi haine ieftine si proaste, pe care noi le numim „chinezarii”; si exact aceleasi haine le gasesti si la Braila, Suceava, Cluj, Bucuresti si in toata tara.

Am observat ca toata lumea are uniforma. Elevii au o uniforma tip trening, cu pantaloni lungi si largi sport, si o bluza sau un tricou din acelasi set, si fiecare scoala are culorile ei. Dar si angajatii normali au uniforma, si tin foarte mult la orice detaliu. Receptionistele au pana si clamele din par si brosele din piept la fel, iar prin magazinele cu haine vanzatoarele sunt imbracate la fel si foarte frumos, elegant.

Intre piata si supermarket am trecut pe langa dozatorul cu lapte de cocos, sa-si ia mama portia promisa, insa a vazut pe cineva cum bea sucul direct dintr-o nuca de cocos si i s-au aprins imediat antele. Am cerut si noi la fel, si s-a vazut diferenta fata de cel din dozator despre care acum suntem siguri ca are si zahar. De data asta ne-am asezat si noi masa pentru ca erau cam grele nucile si am avut noroc pentru ca o chinezoaica de langa noi stia engleza si a inceput sa vorbeasca cu noi. Era sotia celui care ne-a dat cocosul si la ora 11 30 lua pranzul (la 11 e pranzul, si la 5 e cina). A fost foarte simpatica si ne-a dat tot felul de informatii. Are 21 de ani si cand i-am spus ca si eu am la fel, m-a intrebat daca sunt maritata. Ne-a spus ce salariu are sotul ei (l-am divulgat in articolul anterior fara sa-mi dau seama – o medie de 1800 ron/luna), ne-a spus ca ei nu musca pur si simplu din cocos asa cum am facut noi dupa ce am terminat sucul, si il taie feliute si ii pun zahar, si ne-a recomandat sucul de bambus dupa ce am intrebat daca gatesc bambusul expus langa taraba. Nu mi-am imaginat ca poate iesi atat de mult suc dintr-o bucata de bambus care-mi parea uscata, si gustul nu este groaznic, dar nici nu cred ca voi mai bea a doua oara (spre deosebire de mama – ii plac mai mult bauturile ciudate decat mancarea lor). In spatele tatalui meu puteti vedea o alta nuca de cocos, mai cruda, cu un invelis diferit, si are mai putin suc decat nucile noastre.

Intre timp, s-au asezat alti 3 chinezi langa noi cu nuci de cocos. Nu stiau engleza, dar ne-am inteles de minune prin semne. Nu mai muscasera din nuca de cocos niciodata asa cum am facut noi, dar nu-i nimic ca au invatat acum, cel cu care am facut poza are 42 de ani si are un copil de varsta mea, si i-a placut foarte mult de mine (m-au pozat de vreo doua ori). Numai eu si ex-Columbeanca ce ne mai pozam cu chinezi.

In supermarket am dat iar de putina mizerie, si cativa gandaci printre pielea de sarpe si viermii uscati pe care ii puteti vedea vii in pozele din piata. Din nou, foarte multe gheare, dar am dat in sfarsit si peste piept de pui, care desigur ca era putin mai ieftin decat ghearele, probabil sunt vreo specialitate pentru ei. Orezul la ei este in jur de 2 lei kg si se vinde asa cum se vinde la noi faina, si invers. Sunt foarte multe dulciuri, insa toate sunt ciudate si totul este impachetat in pungi mici de tot. Am observat ca oamenii cumpara portii foarte mici de mancare, cate 100 de gr de carne, aleg puiul cel mai mic, s.a.m.d. Am vazut mazare uscata in pungulite, chipsuri cu aroma de crabi (nu sunt rai), snacks-uri cu gust de crabi sau mazare, branza tip snack, carne tip snack (aripi, nelipsitele gheare) – arata oribil, nu-ti mai vine sa mananci nimic - , un departament special pentru ceai, unde am vazut ca tin ceaiul frunze si la frigider, jeleu tip gelatina la greu, pesti tip snack, iaurt cu aloe, vin de combinat cu sprite, alune pe care noi le uscam, ei le fierb, iar serpi, testoase, broaste, clatite ciudate si in sfarsit paine...doar la abur, umeras pentru sutien, muuulte bete si foarte putin furculite, foarte multe linguri din portelan, farfurii, cesti, pahare toate foarte mici.

Mi-am cumparat si eu un dictionar englez-chinez, si doua caiete de scris caractere chinezesti, pentru ca in primavara ma apuc de chineza. Tata si-a luat un fel de rachiu de-al lor, niste alune care sa mearga cu berea, lapte de cocos la bidon, si eu cu mama, chipsurile cu gust de crabi (ca sa nu mor proasta), si niste batoane din tot felul de boabe de-ale lor, le-am nimerit pe toate, sunt comestibile.

Am dus cumparaturile in camera si am iesit sa mancam la un restaurant cu sushi pe care-l vazusem ieri. Toate mesele erau deja aranjate si fiecare aveam in fata o ceasca cu un plic de ceai de orez care astepta doar apa fierbinte. Am avut noroc ca nu erau doar mancaruri ciudate si aveau (doar) titlurile traduse in engleza.

Am inceput cu sushi. De cand astept sa mananc sushi, nici eu nu mai stiu, si nu-mi vine sa cred ca am mancat pentru prima data chiar de pe la rudele lui de acasa. A fost roll cu somon si mi-a placut. Cred ca foarte important este si sosul in care-l inmoi, noi am avut pe masa un sos de soia si o pasta verde, care inca nu stiu exact ce e, dar avea un gust puternic de hrean. Am urmarit un chinez mic sa vad ce face, le-am amestecat pe cele doua ingrediente ca si el, am inmuiat micul sushi in sos, l-am bagat in gura si...:D a fost foarte bun, doar ca am pus prea multa pasta din aia, care e foarte iute, si ma cam dureau/usturau narile, ca nici eu nu mai stiu. Senzatii tari intradevar, dar trecea repede aia.

Mai departe, eu mi-am luat un orez amestecat cu fructe de mare care era in meniu alaturi de o mini supa, mama si-a luat fructe de mare cu legume pe un pat de orez simplu si cu un ochi deasupra, si tata somon cu icre de somon pe un pat de orez simplu, care era in meniu alaturi de o mini supa ca a mea, o mini salata si un castronel cu bucatele de somon prajit. Totul este mini aici. Supa care era langa orez nu se bea/mananca, asa cum am facut eu, ci se umezeste orezul ca sa-l poti lua mai usor pe bete si sa nu-ti fuga printre ele. Pana sa-si dea mama seama de asta, m-am chinuit destul de mult, reuseam si eu sa prind cate 3 boabe de orez, si incercam sa nu ma dau batuta, dar foamea parca imi trecea usor. Totul a fost excelent si de-abia astept sa mai merg acolo. Cu betele e mai greu la inceput, dar incet incet imi dau eu seama cum se face, mai arunc un ochi in stanga si-n dreapta, orice dar la furculita si lingura cat stau aici, eu nu apelez. Nu stiam cum e cu bacsisul pentru chelneri aici, si am lasat 3 yeni pentru ca atat ramasese rest de la cat am platit. 3 yeni inseamna mai putin de 2 lei, si ma gandeam ca e cam putin, dar cand i-a vazut ospatarul a afisat un zambet foarte fericit, si nu era de complezenta pentru ca plecasem de la masa si nu m-a vazut ca-l urmaresc.

Ca desert am avut din nou iaurt inghetat cu fructe taiate mini. Prea bun.

Maine, la treaba. Sper sa nu fie foarte grea ziua pentru ca am vrut neaparat sa termin ambele articole, si cel de ieri si cel de azi, si e deja 2 30 a.m., si mai trebuie sa mai pun si pozele. Oricum, nu stiu ce m-as fi facut fara fratiorul meu drag, care ma ajuta cu postarea articolelor, si fara Cristinuca. Sunt niste dragi, si merita niste ceai chinezesc de la care iti sar creierii. Apropo, aici este doar ceai din plante, nu si din fructe, vanilie, caramel sau alte minunatii, si inca nu am vazut pliculete, ci doar plante uscate.


O noapte minunata!
Iulia F.

P.S.: Pana la urma tot cu intarziere l-am postat, pentru ca am avut probleme cu Flickr, nu pot pune mai mult de 200 de poze, asa ca am decis sa pun pozele pe Facebook ca e teren cunoscut si e mai sanatos.. Pana la sfarsitul celor 3 saptamani mai fac vreo nspe schimbari. Sunt foarte obosita si voi renunta la articolul de azi, dar va voi povesti maine ce am mai facut.

China: Day 1 [2]

[Cuvintele rosii au link-uri catre poze; dureaza foarte mult sa pun poze in articol si sa le aranjez, asa ca le voi pune pe toate in flickr. China are ceva cu Google-ul cred, pentru ca nici Picasa nu merge, si am micsorat foarte mult pozele ca sa intre cat mai multe pe Flickr. Contul meu se numeste Iulia F.’s Blog]

Am ajuns in China! Inca nu-mi vine sa cred, ma simt de parca as fi in China town intr-un oras din Europa, si nicidecum in China. Acum este 22 40 si nu prea am somn asa ca va voi povesti putin despre cum a decurs prima mea zi chinezeasca.

Am ajuns la 6 30 in Aeroportul Bayiun si cand am vazut din avion ce nori urati si ciudati sunt si cam cat de urat ploua, ma gandeam ca poate nu mi-am luat hainele potrivite pentru vremea de aici. Din ce am vazut pe internet si din ce m-a sfatuit o tipa care a mai fost, stiam ca va fi mult mai cald decat in Romania. Si asa a si fost. Chiar daca afara ploua, este foarte cald, si in combinatie cu umezeala specifica zonei nu rezulta un aer foarte respirabil, dar ne-am obisnuit rapid.

Pentru ca imi place sa am temele facute, m-am interesat de acasa cu ce putem ajunge de la aeroport la hotel, si stiam clar ce autobuz, cat costa, orele la care pleaca si cat dureaza sa ajungem. Dupa ce ne-am luat bagajele, la usa care dadea spre afara era un grup de taximetristi care au inceput disperati sa strige dupa noi: taxi!taxi! Nu i-am bagat in seama si m-am pus la coada de asteptare la un birou de informatii. Nu a durat 2 secunde si au venit 2 taximestristi sa se roage de noi sa mergem cu ei, si inca unu care vroia sa ne vanda o cartela sim. Le tot spuneam ca nu vrem nimic si sa ne lase in pace, le-a mai spus si tata un „nu” hotarat si serios si au plecat. Dupa un minut tata a plecat de langa noi si s-au intors vreo 4 taximetristi care din nou au inceput sa traga de noi. Unu dintre ei ne-a zis ca primul autobuz pleaca la ora 9 (era 6 30), ceea ce era oricum fals. Cursa cu un taxi costa 400 de yeni, iar biletul de autobuz 33, si nici nu cunosteau limba engleza, noi nu stim deloc chineza, si am zis pas. Cand mi-a venit randul la biroul de informatii am lasat-o pe mama singura cu ei, si au inceput si mai tare sa faca zgomot, dar a venit un politist/paznic si i-a alungat. Ne-am dus frumos afara sa asteptam autobuzul nostru la linia lui de sosire, insa eram singuri alaturi de fata care dadea bilete. In timp ce asteptam, a mai trecut un taximetrist pe langa noi, ne-a intrebat daca mergem la Panyu, si ne-a zis ca ne duce el cu 180 yeni. I-am zis ca nu, si a scazut pretul la 170. Ii tot spuneam nu, pana a scazut la 140 si a plecat. Nu a mers prea mult ca s-a intors sa ne spuna ca ne duce cu 130 yeni, dar tot am refuzat pentru ca nu stiam daca sa avem incredere. El probabil si-a dat seama ca ne este oarecum teama si ne-a aratat poza cu Buddha de pe desktop-ul telefonului. Oricum, drumul pana la hotel a fost destul de lung, si nu cred ca am fi scapat doar cu atat, mai ales ca dupa ceva timp a mai trecut unu pe la noi si ne-a cerut 500 yeni, el nu stia ca pretul in zona noastra scazuse rau.

Autocarul era foarte modern, scaune din piele cu verde si turcoaz, oglinda retrovizoare cu ceas incorporat, camera video la bagaje, card de inregistrare electronica pentru sofer, televizor cu videoclipuri si muzica, si cine stie cate mi-au mai scapat.

Fiecare drum de la aeroport inspre orasul in care merg ma minuneaza, si sunt absorbita intotdeauna de tot ce vad, exceptand desigur Otopeni – Bucuresti. Acum am vazut tot felul de flori pe mijlocul autostradei, copaci, copacei, palmieri, oleandri, niste culori superbe peste tot.

In ceea ce priveste blocurile, se observa din avion stilul comunist in care sunt construite, insa nu sunt insipide si incolore ca la noi. Pe langa faptul ca sunt mult mai inalte, sunt si cu muuuult mai frumoase. Din ce am vazut de-a lungul autostrazii, fiecare cartier are stilul lui, si nu sunt toate blocurile fel, ci fiecare are o arhitectura diferita. In majoritatea cartierelor, blocurile aveau gratii la toate geamurile, de la parter pana sus, noi ne gandeam ca alea or fi cartiere mai rau famate, pentru ca acolo unde blocurile aratau mai de lux nu erau gratii. De asemenea, nu exista balcon fara rufe intinse, si ei nu le trantesc aiurea pe o sfoara, ci le aseaza frumos pe umeras.

Cand am ajuns la hotel, toti de la receptie au fost foarte primitori si saritori. E putin greu cu engleza, dar nu te lasa in plop cu intrebarile, ori cauta pe cineva care sa stie engleza, ori cauta o traducere pe telefon sau calculator. Ne-au dat sa semnam cate o hartie pe care trebuia completate anumite date personale, si cand a inceput mama sa-si scrie numele, au oprit-o si i-au spus ca trebuie doar sa semneze, dupa care au luat pasapoartele, s-au uitat la semnaturi, au facut legatura cu pasaportul, si au inceput completeze datele fara sa ne mai intrebe nimic.

Complexul Panyu Hotel este format din mai multe cladiri, unele au 4 stele, iar altele mai noi au 5 stele. Exista aici tot ce ai nevoie, fitness, piscina, vreo 3-4 restaurante, bar cu „girls who speak very good english” si „sexy dance”, un colt cu pesti de vanzare, si o gradina superba. Conditiile din camera sunt foarte ok, curatenie peste tot, o masuta cu si pentru ceai, alta cu fructe, 2 minibaruri, unul cu sucuri si celalalt cu mini bauturi alcoolice, si o super noptiera cu o mie de butoane, fiecare pentru a stinge orice din camera care are legatura la curent.

Am lasat bagajele in camera, si desigur ca am plecat la plimbare cu mama. In apropiere de hotel este un complex comercial foarte mare, si am gasit foarte multe haine frumoase, si foarte diferite fata de ce gasesti in Europa, insa la preturi maricele. Nu exista doua magazine cu haine la fel, si fiecare are brandul sau. Exista fooooooooarte multi papuci, cu toc si fara, dar majoritatea sunt cu o talpa inalta ortopedica cam ciudata si sunt foarte colorati si accesorizati, putin kitchosi. Majoritatea chinezoaicelor poarta talpa inalta, insa au un mers cracanat si abia merg pe tocuri, se balangane in stanga si-n dreapta de zici ca acu acu isi pierd echilibrul.

Am dat peste o terasa unde vand lapte de cocos la dozator si mama s-a indragostit de el, si-a luat unul cand am intrat in centrul respectiv, si inca unul cand am plecat. Spre seara am mai fost o data la plimbare cu tata si si-a mai luat doua. La noi sucul din nuca nu se poate bea, dar aici este destul de bun, cu toate ca parea putin cam dulce pentru un suc natural. Si-a facut plan sa bea in fiecare zi macar unu si a zis ca maine o sa mearga cu bidonul de un litru. : ))

Seara, cand am iesit si cu tata la plimbare, am fost cu el sa manance. Am intrat intr-un restaurant cu servire ca la McDonalds, insa cu mancare chinezeasca. El si-a luat un meniu cu supa de smochine mici cu carne de porc, orez cu carne de pui si ciuperci, si un fel de salata cu o leguma verde si sos de soia, iar eu mi-am luat o portie de alge. Au fost ciudate algele, dar bune pentru ca erau condimentate bine, am simtit doar usturoiul si sosul de soia. A fost prima oara cand am mancat intr-un restaurant chinezesc aici si abia atunci ne-am dat seama ca chinezii nu folosesc furculite, si ca va trebui sa invatam sa mancam cu betele. Habar n-am sa mananc cu betele, dar mi se pare foarte tare si de-abia astept sa ma chinui si sa rad de mine cum imi intortochez detegele pe 2 bete cu orez. Ei servesc pana si supa cu bete, mananca mai intai noddles-ii (spaghetele), legumele si carnea, si apoi beau zeama; le este usor pentru ca au boluri foarte mici, nu ca la noi, ditamai farfuria. Mama nu si-a comandat nimic pentru ca dimineata nu a avut foarte mult succes la micul dejun, si dadea numai peste gusturi ciudate si scarboase pentru noi. Cel mai mult „i-a placut” un soi de branza prajita cu bucatele de carne, si tata crede ca e facuta cu spuma de conopida, pentru ca era cam nasoala. Alaturi, in farfurie, este un fel de paine din faina alba si malai, putin dulce. Am observat ca aici nu se mananca paine ca la noi, la micul dejun au pus cateva chifle pentru straini probabil, dar prin oras nu am vazut deloc.

Nu am gasit inca un supermarket, insa vedem peste tot in magazine cu mancare, gheare de pui prajite sau chiar murate, aripi, o multime de gaturi, tot felul de piei (?!), pulpe turtite si prajite negre, si asa mai departe. Mamei i s-a taiat orice pofta de mancare de la ciudateniile astea si de la mirosurile de mancare chinezeasca, si are si de ce, dar tot mi se pare ciudat pentru ca ea este cea care bea lapte de soia in fiecare zi si mananca tot felul de mancaruri fara gust doar pentru ca sunt sanatoase.

Ploaia este foarte ciudata, este deasa si marunta, si chiar daca ai umbrela te uda de la gat pana la picioare. Apa iti intra si in papuci, indiferent de papuci, poate exceptand cei din cauciuc, si chiar daca ploua afara este tot cald. E ciudat sa vezi oameni in maieu, slapi si pantaloni scurti mergand prin ploaie, cand la noi nu stii ce sa-ti mai pui pe tine. Oricum, este o ploaie placuta si mi-am dat seama ca e mai bine sa renunti la umbrela si sa te bucuri de ea.

Ma asteptam sa vad oameni saraci peste tot, si poate este si vorba de zona, dar aici nu am vazut decat un om care dormea pe jos seara, si nu mirosea in jurul lui a gunoi. Hainele din magazine mi se par scumpe (indiferent daca e tricou, rochita, pulover, camasa, preturile se invart in jurul a 100 de euro), insa nu este magazin fara vizitator si exista si multi cumparatori. Exista oferta, dar si cerere. Aici este un loc de munca pentru oricine, si sunt foarte multi tineri care lucreaza. Sunt foarte multi oameni angajati peste tot si salariile nu sunt extraordinar de mici. Un baiat care spala curtea hotelului are salariul de 600 ron, si cel care ne vinde laptele de cocos are in medie 1800, dar aici variaza in functie de vanzare.

Chinezii se uita ciudat la noi, unii ne saluta si ne fac cu mana, si multi intorc capul dupa noi. Intr-unul dintre magazine, au tabarat toate vanzatoarele pe noi, ne salutau si ne faceau cu mana, si una dintre ele se uita la tata ca la un copac inalt si i-a facut semn ca e inalt, si ce-i drept are 1 m 90, insa de multe ori ni s-a intamplat sa ne arate ca suntem inalti.

Sper sa nu fi uitat ceva...si chiar daca am uitat, o sa-mi amintesc sigur. Daca aveti intrebari si curiozitati, postati un comentariu, si voi incerca sa raspund cat de repede.

Imi place ca atunci cand calatoresc pe o perioada mai lunga de timp, sa tin un jurnal de calatorie cu tot felul de amintiri in el si o multime de detalii, dar pentru ca acum am blogul o sa profit de el la maxim. E o varianta mai rapida, insa nu am unde sa pun amintirile micute. In fine, vad eu. Doar vroiam sa va anunt ca articolele mele vor fi destul de lungi.

Pe data viitoare!
Iulia F.

joi, 13 octombrie 2011

China: Day 1

My adventure begins now. Sunt in avionul dinspre Amsterdam spre China de vreo 5 ore si pana se termina cele 11 de toate mai e ceva. Zburam cu China Southern si astazi am vazut pentru prima oara stewardeze chinezoaice si nu stiu de ce, dar m-au facut sa intorc capul dupa ele si sa zambesc larg. Pana acum s-au dovedit a fi foarte simpatice si cu ajutorul uneia dintre ele am reusit sa scot o poza cu ambii parinti zambind frumos, iar ei se sincronizeaza foarte rar.





Avionul este asemanator cu cel din SUA, insa o varianta mai buna, si aici ma refer strict la design interior, nu la partea tehnica. Pare mai nou decat cele cu care am zburat spre si dinspre SUA, si mai ingrijit, iar ca bonus am primit si o borsetuta cu cele necesare unei calatorii lungi (periuta si pasta de dinti, pieptene,dopuri de urechi, si o tampenie de pus la ochi ca sa poti dormi); stiti doar cum se bucura romanul la ceva gratis.



Cand am intrat in avion am fost intampinati cu muzica chinezeasca pe care noi o folosim in SPA-uri pentru relaxare si am fost foarte impresionata pentru ca nu am mai calatorit cu un avion care sa „cante”.

Masa a fost mai buna in comparatie cu sandvisul din zborul cu KLM, care avea cascaval „E-urat” si tomato, care de fapt era ketchup, iar desertul a fost unul sanatos, si nu un checulet de ciocolata pe care sa ma chinui sa-l mananc de foame. Nu sunt pretentioasa de obicei, dar parca ma intorsesem in America. De-abia asteptam sa gust din ceaiul lor, asa ca nu am ezitat sa beau unul si in avion, si a fost super concentrat si diferit fata de ce mai exista prin Romania, abia am reusit sa-l beau neindulcit.


Cina

Micul Dejun


Nu dorm niciodata in avion, oricat de lunga ar fi distanta parcursa, si imi place sa ma uit pe geam, sa vad cum sunt aranjate casele, terenurile, sa vad luminile, sa ma chinui sa deosebesc masinile, si sa ma bucur de marea de nori de sub mine. Sunt atat de pufosi, m-as arunca cu usurinta pe unul dintre ei. Din nou, pentru prima oara, mi s-a intamplat ca stewardezele sa ma „trimita” la culcare fortat. Afara era lumina, soare si frumos si ele au tras obloanele, au inchis luminile si ne-au urat somn usor, pentru ca era deja seara in China si trebuia sa ne conformam.







Pentru ca am dormit doar 2 ore azi noapte, le-am ascultat si am incercat sa adorm. M-am chinuit cam o ora, dupa care m-am suparat si m-am trezit din somnul de care nici macar nu avusesem parte. Cand m-am pus sa dorm era foarte luminat afara si un soare puternic, iar dupa o ora era deja intuneric si am apucat sa vad putin diferenta de lumina; in stanga era zi, in dreapta inserat. Sweeet.





Cand vom ajunge in Guangzhou va fi ora 6 30 a.m., asta ar insemna sa terminam cu debarcarea pana pe la 7, la 7 30 sa luam bagajele, pe la 9 – 10 sa ajungem la hotel, stau 10 minute in pat, dupa care o iau la talpa :D. Sunt sigura ca ceaiul lor ma va ajuta sa mai rezist cateva ore, si chiar daca nu ma va ajuta voi trage de mine la maxim, pentru ca de-abia astept sa bat bulevardele si sa-mi trag priviri ciudate cu chinezii. Ei vad foarte rar persoane blonde cu ochi deschisi la culoare, iar eu vad prea rar multi chinezi la un loc, si probabil vom fi fascinati unii de altii.

Have a great day because I know I will!
Iulia F.

P.S.: Am ajuns si e grozav! E uimitoare diferenta dintre popoare si lumea asta e mult mai buna decat mi-o imaginam. Cel putin din ce am vazut intr-o singura zi.



Imagine din curtea hotelului

P.S.2: Stiam ca Facebook si Youtoube nu merg in China, insa nu mi-am imaginat ca voi avea probleme si cu blogger-ul. Imi facusem plan sa incerc sa-mi sincriu in fiecare zi impresiile pe blog, asa ca m-am chinuit pana am gasit o solutie. Lucrez cu team viewer si cu PC-ul de acasa, si imi este destul de greu, pentru ca functioneaza cu o viteza mica. Maine dimineata sper ca veti gasi si articolul nr.2.

marți, 11 octombrie 2011

Dreams

Imi place foarte mult sa calatoresc si am avut sansa de a vedea unele dintre cele mai populare tari din lume. Imi place sa vad locuri pe care de obicei le vezi doar in reviste sau in filme, imi place sa intalnesc oameni noi, imi place sa cunosc cultura fiecarui popor pe care-l vizitez, imi place sa incerc mancaruri noi, si imi place sa ... bat strazile in lung si-n lat cu harta in mana. Mai am atatea de vazut si de vizitat si sper sa reusesc macar sa ajung pe toate continentele de pe Glob, macar la atat sa-mi foloseasca si mie geografia din scoala.

Ador sa petrec mai multe saptamani sau luni intr-o tara, nu doar cateva zile. Nu vreau sa vizitez niste cladiri intr-o mare graba, sau sa fiu un turist obisnuit, ci vreau sa incerc sa fac parte din lumea lor. Am avut ocazia de cateva ori sa petrec mai multe saptamani intr-o singura tara si e diferit, cunosti altfel oamenii si obiceiurile lor. Ca un bonus, am mai mult timp sa gasesc cele mai dragute buticuri cu haine.

Vara trecuta am fost in SUA cu programul work & travel pentru 4 luni, si pentru ca mi-am dorit foarte mult sa merg in acea lume care pare fascinanta la TV, de fiecare data cand ma intalneam cu un prieten il anuntam ca plec. Reactiile nu erau precum ma asteptam, ci erau ceva in gen: "a da? cuuu...programul ala, nu?! am si eu un prieten/coleg care a fost/merge". Pentru ca eu eram super entuziasmata, si pentru ca starea mea spunea "yeeeeeeeeeeey, plec in America, sweet land of liberty", mi se cam taia de plecat cand le vedeam acele reactii seci. Acum insa...plec in China, iar reactiile sunt exact acelea pe care le-am asteptat vara trecuta.


Voi pleca cu parintii mei la un targ de afaceri si voi avea job-ul de translator...din pacate nu pentru limba chineza, dar sper ca pe viitor sa o invat si pe asta. De-abia astept si sunt la fel de entuziasmata precum eram inainte de a pleca in America. Voi sta 3 saptamani in Guangzhou si sper sa am timp sa bat strazile in lung si-n lat si acolo, pentru ca vreau sa fac muuuuulte poze si sa vad multi chinezi si chinezoaice.

Sper sa am timp sa-mi scriu pe blog parerile si impresiile in legatura cu poporul chinez si sa va povestesc despre peripetiile si mancarurile cu sarpe, meduze, caini si pisici de care voi avea parte.


Promit sa va tin la curent!
Iulia F.






luni, 10 octombrie 2011

!!! Fresh News !!!

Daca tot sunt la moda stirile fara subiect si 'cancan-urile', vin si eu cu o stire de ultima ora (la propriu!), ce provine din surse sigure. La 'o-adica', m-am simtit mandra ca am avut ocazia de a ma afla la un metru de protagonistul acestei stiri senzationale!

In urma cu fix o ora, mult iubitul PNL-ist Domn Palar a fost vazut in nou renovata si recent distrusa gara CFR Bacau. Sunt sigura ca Domnul Ionel Palar iubeste poporul care il plateste, dar nu a vrut sa aiba parte de diverse 'miresme' specifice calatorilor din tren (asa ca mine), asadar si-a cumparat un bilet de tren spre Bucuresti la clasa I.

Acesta a fost condus de iubita lui cred, o bruneta mai inalta decat cu el cu aproape un cap; posibil sa fi fost de vina tocurile pe care dansa le purta.

Pentru a continua in acelasi stil cu aceasta stire goala, voi mentiona ca vestimentatia domnului Palar lasa putin de dorit. Iubita lui nu prea-si face datoria. Acesta a ales sa asorteze o camasa cu dungi roz si gri, cu un pulover cu dungi de culori pamantii (portocaliu, maro, bej, etc.). Adicatelea, daca tot suntem politicieni si deputati, si tinem la imagine atunci cand stim ca suntem pozati, de ce nu avem grija de ea pana la capat? Pai cu paparazzi ce facem? Chiar asa domnule Palar?!



Ii urez respectivului o calatorie frumoasa la clasa I, macar unu din doi, pentru ca eu stiu sigur ca individul din stanga mea va adormi in curand si isi va lasa cele 100 de kg pe mine, si sa se bucure de ziarul Academia Catavencu.



Ce ziceti, o pun de-un job la Cancan sau Libertatea? Hai, macar Ring?

Iulia F.

New video from Beyonce


Countdown e al 3lea single de pe albumul ei nr.4 "4" si este un mix intre stilul '90 si cel din '70. Arata la fel de bine ca de obicei in videoclip, nici nu zici ca e insarcinata.




Enjoy!
Iulia F.

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Hot Autumn

Intotdeauna am fost de parere ca femeile pot conduce barbatii cu sexualitatea lor; aceasta idee combinata cu trupul modelului meu favorit, Gisele, a rezultat o campanie publicitara pentru Hope, o casa de moda braziliana, de lenjerie intima. Un exemplu numai bun de spot viral.










Enjoy!
Iulia F.

vineri, 7 octombrie 2011

She needs help


Birdy - Shelter (asa, ca pentru efect)

  Asculta mai multe audio pop
EA este o femeie obisnuita, ca noi toate. O vezi trecand pe strada aproape in fiecare zi. Este casatorita, poate are un copil, sau doi. Are o viata obisnuita, are grija de familie si merge in fiecare zi la locul de munca. Se intelege bine cu toti colegii, ii ajuta mereu cu ce poate, si nu asteapta ceva in schimb. Este o persoana calma, iubitoare, credincioasa, iar tot ce isi doreste este o viata linistita, fara stres. Casa ii este curata intotdeauna, iar mancarea gatita nu lipseste de pe masa vreodata. Ea ar face totul pentru sot si mai ales pentru copii. Este o femeie obisnuita...si minunata.

Acum plange...nu vrea sa planga, vrea sa scape, vrea sa fuga, dar nu poate, picioarele au lasat-o, corpul nu o mai ajuta. Simte ca ii explodeaza capul. Nu-si poate auzi gandurile, si tot ce vrea este sa se opreasca si sa se termine odata!! ...el tipa...urla ca un animal, vorbeste ca un nesimtit si ii arunca niste vorbe urate, atat de urate. Si nu intelege de ce...pentru ce? ea chiar a facut totul pentru a-i fi bine lui, pentru a-i fi mai usor ei, pentru a trai in liniste si pentru a nu se repeta cearta de seara trecuta.

Si doare, doare atat de tare. Dor cuvintele...o doare sufletul mai tare decat o dor coastele. O strange atat de puternic de mana, si o smuceste mai ceva decat o face cu un animal. Cateodata mai da si ea, trebuie sa se apere. Dar daca indrazneste sa arunce cu ceva in el, mai rau face, mai rau il provoaca. Si atunci sta...ii suporta urletele, cuvintele josnice, greutatea palmelor si a pumnilor, si se roaga sa se termine mai repede.



Cateodata are impresia ca pana si Dumnezeu a lasat-o singura. Nu are prieteni sau prietene. Nu a avut voie sa iasa din casa, sau sa vorbeasca la telefon. Oricum e mai bine asa, nu ar fi suportat ca la una dintre intalnirile cu prietenele sale sa apara vanata. Are familia alaturi de ea, dar se ascunde. Nu ar vrea ca mama ei sa-i mai spuna inca o data "vino la mine, lasa-l".






Ar face-o...dar nu ar suporta rusinea fata de cei din jur, nu ar vrea ca rudele sa o arate cu degetul si sa-i spuna ca nu a fost in stare sa tina o familie unita.

Ar face-o, l-ar lasa...dar nu poate sa le faca asta copiilor ei. Chiar daca acestia au rugat-o de multe ori sa plece si sa-l lase, pentru ca ei nu mai suporta acel monstru.

Ar face-o, l-ar lasa...dar...s-a obisnuit.

..........


Pana la urma asta spun si specialistii, violenta domestica este cea mai obisnuita infractiune. Da, este ceva obisnuit ca o femeie sa fie batuta ca un animal fara stapan de catre persoana care i-a jurat iubire si credinta.

La primul seminar de marketing social-politic, profesoara ne-a dat mai multe exemple de campanii sociale si ne-a pus sa votam pentru un subiect de campanie despre care credem noi ca ar putea avea cel mai puternic efect. Daca imi amintesc bine, cele mai multe voturi au fost acordate subiectului "Violenta impotriva femeilor". Cand profesoara m-a intrebat de ce nu sunt de acord cu aceasta campanie i-am spus clar: "pentru ca nu merita!" ele nu-si dau seama de gravitatea situatiei si nu sunt capabile de a lua o decizie pentru viata lor. Le inteleg...dupa atatia pumni, urlete si atata stres cine mai poate gandi limpede?

Nu este normal ca o femeie sa fie batuta de sotul ei! Si mai anormal este ca femeia sa stea langa un asemenea monstru. Nu ai unde sa te duci? Iti este prea greu sa o iei de la capat? Iti este mai bine asa decat singura? Asta crezi tu! Al naibii, bine ca iti este tare usor sa fii batjocorita in fiecare zi, si tratata ca un gunoi. Da, sunt un copil amarat, care nu a trecut prin viata, nu am cunoscut greutatile care te-au impovarat pe tine, dar tin aproape de mine doar oamenii care ma respecta. Asa mica si proasta cum sunt, nu voi permite nimanui sa dea in mine.


Am auzit de atatea cazuri, varste diferite, femei de 40 de ani, sau fete tinere, carora li se pare normal sa fie "pline de sange pe fata". Culmea este ca majoritatea cazurilor peste care am dat de-a lungul timpului, erau cazuri fericite. Pentru ca aveau unde sa plece, aveau o familie, prieteni care sa le ajute. Ele pur si simplu au refuzat. O singura prietena a luat decizia buna. Restul...mai asteptam.



Femeile acestea nu vor pleca niciodata pentru ca sunt dependente de viata lor de rahat, violenta psihica si bataia fizica sunt ca un drog pentru ele. Cei din jurul lor, martorii ar putea schimba ceva. Atunci cand auzim cum vecinu isi bate sotia, ar trebui sa fim capabili sa facem ceva, sa luam atitudine. La ora actuala, putem suna la politie...si cam atat. Politia nu poate interveni in "mediul lor privat", iar victima oricum nu va spune nimic.




Violenta in familie se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. Din pacate, legile din Romania sunt gandite total prost, iar un proces necesita prea mult timp si prea multe resurse, pentru a se rezolva ceva, insa pentru asta lupta acum cei din mass-media.




Pana si Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre femei si barbati - ANES a fost desfiintata, singura institutie publica din tara care se ocupa de promovarea drepturilor femeilor. De ce? Nu s-au dat prea multe explicatii, dar cica ar fi mancat prea multi bani din "aparatul bugetar".

"Durerea nu este iubire" este o campanie al carui scop este adoptarea unei legi speciale care sa-i pedepseasca pe agresori. Prin acest demers se doreste ca noua lege sa permita politiei sa poata interveni in acel mediu privat, si sa poata reactiona si fara plangere din partea victimei. Pentru a ajuta ca aceasta lege sa ia fiinta, trebuie sa semnam o petitie online.

Click aici pentru a semna petitia => Durerea nu este iubire


Fa-o pentru acea prietena care ti-e atat de draga. Ori pentru mama, matusa, sora, vecina, femeia vanata de la metrou. Sau fa-o pentru TINE!


Semneaza si tu!
Iulia F.

P.S.: Thank you for the song.