marți, 19 februarie 2013

Invidia, bat-o vina!

Sunt o persoana visatoare, uneori naiva si dau foarte multe sanse oamenilor, chiar si celor care nu merita. Vreau si imi place sa cred ca oamenii sunt buni, iar ceea ce vedem noi la suprafata acestora, este o personalitate atacata de stres, probleme, mancare proasta si poluare. Oamenii insa, sunt rai. In special romanii.

Desigur, nu pot generaliza, sunt convinsa ca exista si exceptii, foarte multe exceptii frumoase si foarte multi oameni cu suflet bun. Vorbesc aici de acei oameni pasionati de viata, care muncesc pentru bunastarea si familiile lor, oameni carora le place sa dea din bunul lor si altora, oameni sufletisti care ii ajuta pe cei din jur neconditionat si care isi doresc sa-i vada pe toti cei apropiati fericiti.

Acesti oameni buni daca beneficiaza si de un gram de noroc, daca au vointa si ambitie, reusesc sa aiba succes in viata si sa traiasca mai bine decat cei din jurul lor. Fie ca este vorba despre un om care este pur si simplu extrem de descurcaret, destept, amabil, onest, implinit sufleteste si moral, cu o familie si prieteni care il iubesc, fie ca este vorba despre un succes din punct de vedere al carierei, acest om atrage foarte multa invidie.

Invidia se regaseste in toate culturile, ea apare atunci cand ne comparam cu persoana de langa noi si constatam ca aceasta are ceva in plus fata de noi. Sigur, invidia poate fi folosita in mod constructiv si poate fi un factor pozitiv pentru dezvoltarea noastra personala si in momentul in care iti doresti sa fii la fel sau mai bun decat cel de langa tine, sa muncesti pana iti sar ochii din orbite. Dar, dupa cum spuneam, oamenii sunt rai si prefera sa-i urasca pe acei oameni buni, in loc sa invete de la acestia si sa faca ceva util pentru viitorul lor.

De ce ar trebui sa le blamam, sa le barfim si sa le privim cu ura pe acele persoane care nu fac altceva decat sa munceasca, sa aiba grija de familie, sa munceasca din nou, si sa-i ajute pe apropiatii lor? Cu ce sunt ei vinovati si de ce ar trebui sa accepte privirile si vorbele urate si pline de invidie ale celor din jur? Evident ca poti trece peste invidia unor oameni de care nu iti pasa foarte mult, dar ce te faci cand aceasta invidie vine din partea prietenilor si a familiei?

Invidia destrama familii si distrug relatii frumoase. Va sfatuiesc sa fiti mandri de prietenii cu succes, sa fiti recunoscatori pentru ajutorul oferit si sa-l luati ca atare.



Imi doresc ca lumea sa fie mai buna.
Iulia F.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu