Marketing

Happy New..Valentine's Day folks!

Enjoy!

Iulia F.

O fapta buna

La vârsta de 3 ani, doctorii mi-au depistat o boală grea și obișnuită pentru un copil. Am avut infecție cu E-coli, o bacterie care nu m-a lăsat deloc să trăiesc o copilărie normală. Timp de 10 ani am fost foarte chinuită de tot sistemul medical, cu antibiotice, tot felul de pastile, prafuri, și alte porcării care aveau un gust prost și care mă distrugeau încet pe interior; toate astea în fiecare zi, de 3 ori. Am fost internată peste tot, dar spitalul de la Iași era preferatul meu, pentru că aveam o cameră plină cu jucării special pentru mine.

Tot acest chin a durat până când am ajuns la domnul Pavel Chirilă, un doctor și un om extraordinar, care va rămâne cu siguranță în istorie și în inimile miilor de români pe care i-a tratat cu medicina naturistă. Am început tratamentul și după câteva luni bacteria a dispărut. Îmi aduc aminte și acum cât de fericită eram când mi-a spus mama că a primit analizele și că aveam șanse foarte mari să mă vindec definitiv.

De atunci Dr. Pavel Chirilă a rămas medicul nostru de familie, și de fiecare dată când avem o problemă mai importantă îi facem o vizită în Voluntari. Îi mulțumesc acum pentru prima oară și îl recomand cu mare drag tuturor.

Domnului doctor Chirilă îi place să ajute oamenii, în special pe cei bolnavi, și printre multe alte gesturi, a înființat Fundația Sf. Irina dedicată îmbunătățirii calității vieții bolnavilor de cancer în stadiu terminal, fără familii sau sprijin financiar. Anul acesta a depus un nou proiect pentru a obține fonduri nerambursabile, cu ajutorul cărora să construiască o clinică de recuperare a bolnavilor de cancer în stadiu incipient. Proiectul Nera se dedică construirii primului Centru de Recuperare Oncologică din România - Clinica Nera, proiect care reprezintă motivul acestui articol.

Știați că 57 de oameni află zilnic, în România, că au cancer? Dar că această boală este a doua cauză de mortalitate a țării? Sau că România este pe primul loc în Europa în frecvența acestei boli? Sunt sigură că auziți mereu despre o persoană care a fost diagnosticată cu cancer, sau care a murit deja de cancer. Este cumplit. Trăim într-o lume groaznică din punctul de vedere al sănătății, însă Dl. Dr. Chirilă vine în ajutorul acelor bolnavi construind prima clinică de recuperare oncologică din România.

Construcția clinicii a început deja în Valea Nerei, ea va fi de tip rezidențial cu 42 de saloane, iar din ce am văzut pe site-ul dedicat acesteia, seamănă mult cu sanatoriile din occident. Fiecare bolnav va fi găzduit într-un salon cu un singur pat, timp de 14 zile, și din informațiile pe care le am, internarea în această clinică va fi gratuită.

Proiectul Nera a obținut o finanțare UE, în valoare de 70% din totalul costurilor, iar Fundația Sf. Irina trebuie să acopere restul de 30%, și aici este nevoie de noi toți, cei cu suflet bun. Valoarea totală a proiectului este de 4.574.658 €, iar noi trebuie să adunăm în jur de 1.500.000 €. Eu am donat deja 2 €, iar părinții mei chiar astăzi au semnat un contract de sponsorizare prin care donează 20% din impozitul pe profit al companiei pentru care lucrează, bani care oricum merg către stat (și ca prin magie, pe urmă dispar, așa că de ce să nu facem o faptă bună cu ei?!).

Am învățat de-a lungul timpului că un om nu poate face absolut nimic singur, și că are nevoie de ajutor pentru a reuși, motiv pentru care vă rog să fiți alături de mine și să-i dăm o mână de ajutor domnului doctor și echipei lui, pentru strânge restul de bani și pentru a completa finanțarea.

61.522 € s-au strâns deja. Adunăm și noi restul? Dacă ești alături de mine, există mai multe modalități:

• poți promova Proiectul Nera postând linkul site-ului pe wall-ul tău de Facebook; pentru asta accesează site-ul www.clinicanera.ro/ro/, și în josul paginii vei găsi semnul ”+” pe care trebuie să dai click.
  

• cu ajutorul bannerelor de promovare pentru cei care au blog (le găsești aici)

• printr-un contract de sponsorizare cu societatea la care lucrezi, prin care poți redirecționa 20% din impozitul pe profit; link aici

• donează 2 euro prin sms la 890 sau cât îți vrea inimioara prin transfer bancar:

RO67 DARO 0002 0006 4936 RO02 în RON

RO24 DARO 0002 0006 4936 EU02 în EUR

Găsești o mulțime de detalii pe site-ul www.clinicanera.ro, accesează site-ul, informează-te și nu fi ignorant! Dacă nu poţi dona, spune-le prietenilor și cunoștințelor tale despre acest proiect, poate va ajunge informația la urechile cui trebuie.

Ai făcut o faptă bună astăzi?
Iulia F.

Ploaie de primavara in decembrie

Ador ploaia...iubesc să alerg și să dansez în ploaie...când eram mică făceam piruete în ploaie până amețeam...încă îmi place să mă joc în ploaie. De ce plouă în decembrie? Nu știu. Dar plouă superb.

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,

Înnebunitele ploi și ploile calme,

Ploile feciorelnice și ploile dezlănțuite femei,

Ploile proaspete și plictisitoarele ploi fără sfârșit,

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,

Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,

Îmi place să le rup firele și să umblu cu ele în dinți,

Să amețească, privindu-mă astfel, bărbații.

Știu că-i urât să spui ”Sunt cea mai frumoasă femeie”,

E urât și poate nici nu e adevărat,

Dar lasă-mă atunci când plouă,

Numai atunci când plouă,

Să rostesc magica formulă ”Sunt cea mai frumoasă femeie”.

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă

Și-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt

Și rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu

Ești departe plecat și eu te aștept,

Și tu știi că eu te-aștept,

Sunt cea mai frumoasă femeie și știu să te aștept

Și totuși aștept.

E-n aer miros de dragoste viu,

Și toți trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,

Pe-o asemenea ploaie poți să te-ndrăgostești fulgerător,

Toți trecătorii sunt îndrăgostiți,

Și eu te aștept.

Doar tu știi -

Iubesc ploile,

Iubes cu patimă ploile, înnebunitele ploi și ploile calme,

Ploile feciorelnice și ploile-dezlănțuite femei...

[Ana Blandiana - Descântec de ploaie]

Vă doresc o zi minunată!

Iulia F.

Sunt fericita!

Primul lucru de care m-am bucurat când am ieșit din aeroportul Otopeni, venind din China, a fost aerul rece și curat, care părea de munte. Imaginați-vă, aer de munte în cel mai poluat oraș din România! Aerul acolo era umed și de foarte multe ori respiram greu, de parcă mă sufoca cineva. Când ne apropiam de Guangzhou de-abia așteptam să văd orașul de sus, așa cum mereu o fac înainte să aterizez undeva, dar aici nu am putut. Era un strat foarte gros de nori, era urât și gri și nu-mi permitea să văd nimic. Inițial am crezut că sunt nori obișnuiți și este așa doar pentru că este o vreme urâtă afară. Dar nu, așa era mereu.

Autostrada Aeroport Baiyun => PanYu, Hotel PanYu

Să vă mai spun de zonele industriale unde tușeam toți câte puțin pentru că simțeam cum ne zgârie ceva pe gât? Era un mic chin să vizităm fabricile de la marginea orașului... eram fericiți că nu trebuie să locuim în China pe termen lung, însă ne părea rău pentru cei ce lucrau acolo zilnic pentru noi, europenii, americanii și australienii, ca să avem produse ieftine și să economisim 2 lei..sau cenți, după caz. Ei tușeau în fiecare zi, e ceva normal, face parte din viața lor. Când ne îndreptam spre acele zone puteam observa emisiile industriale încă de pe autostradă, și cerul era mult mai gri și mai dens. De fiecare dată ne miram și ne întristam oarecum, pentru că este într-adevăr trist, mai ales când le vezi fețele ieșit din comun de fericite. Noi avem un aer minunat și nu știm să-l apreciem, iar chinezii trăiesc cum o fac, și sunt fericiți și mulțumiți la extrem de ceea ce au, pentru că AU ceva!

În cele 3 săptămâni de locuit în Guangzhou, nu am văzut nici măcar o dată soarele așa cum îl vedem în țărișoara noastră, pe care atât de mult o blamăm, să te uiți pe cer și să te orbească până și cu ochelarii la ochi. Nu...în China îl căutam și nu-l găseam. Era foarte cald și înădușeală, dar soare...ioc. De vreo 2 ori l-am văzut așa:

În jurul orei 16 30

Mă uitam la soare minute întregi și nu-mi venea să cred cum este posibil așa ceva. Să poți privi soarele fără să te ardă ochii și fără să orbești imediat după, pentru câteva secunde. Mă uitam la soare așa cum mă uit la o poză, și nu simțeam nimic, decât tristețe.

E ciudat, și poate veți spune că exagerez, dar abia acum mi-am dat seama cam cât de mult iubesc Soarele. Este incredibil cum îmi sărută fața și pielea, cu razele sale pline de căldură, aproape în fiecare zi. Îmi dă o stare euforică, și zâmbesc ca o nebună pe stradă de parcă sunt îndrăgostită. Așa suntem noi...nu știm să apreciem ceea ce avem, până nu îl/o pierdem.

Și apoi mai este și cerul...CERUL! V-ați uitat vreodată la cer pentru câteva minute? Să-i observați culoarea albastră incredibil de frumoasă și să vă bucurați de ea ca și cum ar fi pentru ultima oară când o puteți privi? Eu doar atunci când eram mică, și doar pentru că eram mirată că și noi avem cer fără nori, exact ca în imaginile frumoase de la televizor.

Noi avem cer fără nori! Nu știu dacă vă puteți da seama cam ce înseamnă asta și cam cât de recunoscători și fericiți ar trebui să fim.

Am crezut că e ceva de moment, și că aceste stări pe care le aveam în parcarea aeroportului vor dispărea curând, dar nu. Astăzi se împlinește o lună de când m-am întors și sunt din ce în ce mai îndrăgostită de Aerul nostru, Soarele și Cerul.

Dimineața, când ies din casă, prima oară respir aerul rece, mă las mângâiată de soarele cald și admir cerul albastru și mă trezesc instant. Mă bucur și mulțumesc pentru ceea ce am, iar ziua mea devine mai bună. Acum tânjesc după plimbările lungi, și mă bucur de ele diferit față de cum o făceam înainte.

Astăzi cerul este superb, privește-l!

Iulia F.

Romanii sunt oameni buni

De fiecare data cand plec in alta tara si intalnesc oameni noi, ii intreb ce parere au despre Romania, si de fiecare data incep sa-mi laud tara cu partile ei minunate. Multi dintre strainii de varsta mea nici nu stiu unde este Romania, insa probabil ca multi se si abtin de la comentarii.

In Romania sunt oameni rai, stresati, nesimtiti, prosti, s.a.m.d., dar fiecare tara isi are leprele ei. Niciun cetatean din lumea asta nu cred ca este multumit de tara sa. Eu mi-am promovat mereu tara, cu mandrie, pentru ca sunt inconjurata de oameni buni, care la randul lor sunt inconjurati de alti oameni buni si asa mai departe. Avem o tara extraordinar de frumoasa, cu oameni frumosi si destepti, dar din pacate nu stim sa promovam decat asistentele sexy fara minte, violurile, scandalurile si mai stiu eu ce alt politician pedofil sau care sufera de cleptomanie.

Prin primavara am cunoscut 2 francezi pe care i-am ajutat, impreuna cu o prietena, sa descopere Bucurestiul. Desigur, i-am intrebat si pe ei ce parere au despre Romania, dar asta abia la sfarsitul mini-vacantei. Mi-au spus ca inainte sa ajunga in Romania nu stiau mare lucru despre tara, dar ca sunt placut impresionati de ce le-am aratat si de ce au avut ocazia sa vada in Bucuresti. Nu sunt o superficiala, si nu i-am dus cu o masina de lux dintr-o zona buna in alta zona si mai buna a orasului. Le-am aratat 2 zile din viata unui student, incepand de dimineata cu covrigul de la Romana si cateva ore in ASE (atat cladirea noua, cat si cea veche) si terminand cu o noapte intr-un club rusesc. La sfarsit mi-au spus ca de-abia asteapta sa se intoarca in Romania, dar de data asta pentru mai mult timp pentru a vizita si alte orase.

O experienta mai trista am avut-o atunci cand am intalnit niste italieni in China, care la auzul propozitiei "Suntem din Romania" au tacut si au inceput sa ne priveasca suspicios.

Haideti sa ne promovam pe noi - cei buni, si nu pe noi - leprele. Da, mai avem de muncit, si acum sunt mai dezamagita ca niciodata de tara asta, dar nu vreau sa aleg calea simpla, sa ma intorc cu spatele si sa fug cat ma tin picioarele, sau sa fiu nepasatoare. Eu voi incerca mereu sa schimb in bine tara in care locuiesc si sper ca si voi veti face la fel.

Acum va sugerez sa participati la aceasta campanie si sper ca veti ajuta si voi la imbunatatirea imaginii noastre in lume.

Promoveaza-te pe tine!

Iulia F.

http://www.romaniisuntdestepti.ro/

P.S.: Promit ca in curand voi continua sa postez articole in legatura cu experienta pe care am trait-o in China.

China: The last 8 days

Aveam de gand sa scriu in fiecare zi tot ce vad si tot ce mi se intampla in China, dar din pacate planurile de acasa nu se potrivesc cu cele din targ intotdeauna. Ma trezesc dimineata la 6 si ajung seara la 20-21 in hotel, franta de oboseala pentru ca vorbesc si merg in continuu mai mult de 14 ore. Mai ceva ca la un job, si cu toate astea imi face mare placere pentru ca invat lucruri noi, pe care nu am unde sa le invat in alta parte si despre care sunt sigura ca ma vor ajuta foarte mult pe viitor, orice as alege sa fac. S-au adunat atatea de povestit, si o multime de poze, dar imi ia prea mult timp sa ma ocup de tot, timp pe care din pacate nu il am, asa ca o sa va ofer mai multe informatii atunci cand ma voi intoarce acasa.

Pe deoparte, ma bucur ca nu mi-am trecut aici parerile din fiecare zi, pentru ca la inceput eram foarte placut impresionata de tara asta, si nu reuseam sa-mi dau seama de ce noi, europenii, avem impresia ca chinezii o duc prost si traiesc in mizerie. Am avut cateva zile libere, in care am vizitat fabricile unor posibili colaboratori si am ajuns si prin zonele industriale, unde am dat peste saracia pe care o cautam. De obicei fabrica pentru care lucreaza oamenii, trebuie sa le asigure un camin, masa, si un mediu de lucru placut, dar am vazut si oameni care spun casa unei cocioabe din lemn de 2 pe 2 m plina cu tot felul de lucruri adunate de-a lungul timpului.

De vreo 2 ori ne-am ratacit, si am ajuns in niste zone care aratau exact ca in filme, dar nu ne-am permis sa ne abatem prea mult de la drum. Sunt zone urate in China, cu oameni care traiesc intr-o mizerie si saracie, poate de nedescris, dar cu toate astea toti oamenii par fericiti. Pana si cersetorii zambesc atunci cand iti intind mana (azi am observat ca am dat peste cersetori doar in zilele de duminica). Cineva mi-a spus ca ei sunt recunoscatori ca au un serviciu. In plus, toti mananca o masa calda de cel putin 2 ori pe zi, pentru ca asta e cultura lor, cel putin intre orele 11 si 12 nu mai lucreaza niciun chinez, toti sunt prinr-un colt, mananca mancare dintr-o caserola de la un take away. Chiar si la targ, daca incepem sa vedem chinezi cu sacose pline cu caserole de mancare inseamna ca e ora mesei. Cina se ia intre 17 30 si 18 30. Mai sunt si alti factori pe care i-am observat, dar ii voi enumera in alt post.

In ceea ce priveste mancarea de aici, se gaseste mancare foarte buna si foarte ieftina, dar noi nu intram decat in restaurante care arata bine, pentru ca lor nu le pasa unde mananaca si poate fi o mare mizerie sau iti poate pune o oaie intreaga in supa pe care ti-o aduce. Mananca toate porcariile, si sunt niste mirosuri groaznice prin tot orasul. Am crezut ca ma voi obisnui atat cu privelistea, cat si cu mirosul, dar imi vine din ce in ce mai greu sa abtin sa vomit. Am vazut atatea gheare si gaturi de gaina, de cred ca nu voi mai manca gaina in viata mea.

Salata cu somon crud, caracatita cruda si icre galbene. Not really the best.

Au si mancare traditionala pe gustul nostru, care de obicei este foarte gustoasa, dar mancarurile lor sunt cat se poate de ciudate si multe fara gust. Mananca foarte mult orez si legume aburite, cat sa le inmoaie putin, si sunt mai mult crude; nici cartofii nu ii fierb asa cum facem noi, iar cei pai sunt si ei cruzi. Chinezii mananca tot ce zboara, inoata, se taraste sau merge, pe scurt tot ce misca. Am inceput sa ne obisnuim, dar incercam sa cautam mancare traditionala chinezeasca, care sa arate totusi ca a noastra si nu am avut probleme decat atunci cand am vrut sa mai incercam un restaurant nou pentru ca cel la care mancam de obicei era prea aglomerat. Am intrat intr-un restaurant pe care scria Little Sheep, dar arata foarte bine. Meniul era doar in chineza si niciun ospatar nu stia engleza. Pana la uma a venit o tipa care cred ca stia doar sa numere si sa spuna yes si no, si ne-a lamurit prin semne ca trebuie neaparat sa luam una dintre cele doua supe, una avea 3 pesti intregi, cealalta avea un miel intreg. Desigur ca ne-a pierdut de clienti inainte sa ne fi avut.

Un alt mic incident l-am avut cu angajatii de la una dintre companiile pe care le-am vizitat. Pentru ca era ora mesei, dupa ce am vizitat una dintre fabricile lor, au insistat sa mergem la masa la un restaurant local, aproape de fabrica. Ne-au intrebat cam ce ne place sa mancam, le-am zis peste si seafood si au comandat ce au vrut fara sa ne intrebe nimic. Cand au inceput ospataritele sa ne aduca mancarea am trecut peste mizeria care ni se parea ca domneste acolo (de fapt, care chiar domnea "all over it"). De ce? Pai...arata extraordinar totul. Sunt anumite...vietati pe care nu am crezut ca le voi pune in gura vreodata, dar pentru ca trebuia sa-mi arat respectul fata de niste posibili colaboratori am mancat tot ce au pus pe masa. Orez, alge, ciuperci, peste, crabi, scoici, si inca niste chestiute rosii, dar nu-mi amintesc numele acum. Nu am mancat niciodata crabi si nici nu o sa mai mananc vreodata, dar slava cerului ca nu mi-a pus vreun sarpe pe masa pentru ca atunci nu stiu cum as fi reusit sa-mi transform dezgustul de pe fata cu un zambet larg.

Zilele astea am mai vizitat o piata din apropierea hotelului, si asta parea mai curata. Eram cu mama si ne plimbam printre tarabe sa vedem ce mai vand oamenii. La una din tarabe o tanti a cantarit o gaina vie pentru un client dupa care s-a pregatit sa o taie si sa o curete ACOLO, dupa tejghea. Am plecat imediat, tura asta a fost norocul meu ca am avut timp. Dar, am mai facut cativa pasi si am dat de o tanti care vindea broaste vii unui alt client, si i le punea vii intr-o sacosa. Mi s-a parut oarecum ciudat, chiar daca nimic nu ar trebui sa ma mai mire aici.

In timp ce le cantarea m-am intors putin cu spatele si cand am revenit, ochii mei au vazut exact cum vanzatoarea taia capul unei broaste cu o foarfeca mare care nu parea foarte ascutita. Am luat-o la fuga la propriu, readeam in hohote si plangeam in acelasi timp, dar s-a intors mama si a pozat cum le dadea pielea si matele jos, asa ca don't worry.

Despre ce oameni de calitate am avut ocazia sa intalnesc in China si despre cum se fac negocierile cu poporul chinez va voi povesti intr-un post viitor, pentru ca deja e tarziu si maine incepe o alta zi lunga de stat in picioare.

Va doresc o saptamana minunata!

Iulia F.