Sunt fericita!

Primul lucru de care m-am bucurat când am ieșit din aeroportul Otopeni, venind din China, a fost aerul rece și curat, care părea de munte. Imaginați-vă, aer de munte în cel mai poluat oraș din România! Aerul acolo era umed și de foarte multe ori respiram greu, de parcă mă sufoca cineva. Când ne apropiam de Guangzhou de-abia așteptam să văd orașul de sus, așa cum mereu o fac înainte să aterizez undeva, dar aici nu am putut. Era un strat foarte gros de nori, era urât și gri și nu-mi permitea să văd nimic. Inițial am crezut că sunt nori obișnuiți și este așa doar pentru că este o vreme urâtă afară. Dar nu, așa era mereu.

Autostrada Aeroport Baiyun => PanYu, Hotel PanYu

Să vă mai spun de zonele industriale unde tușeam toți câte puțin pentru că simțeam cum ne zgârie ceva pe gât? Era un mic chin să vizităm fabricile de la marginea orașului... eram fericiți că nu trebuie să locuim în China pe termen lung, însă ne părea rău pentru cei ce lucrau acolo zilnic pentru noi, europenii, americanii și australienii, ca să avem produse ieftine și să economisim 2 lei..sau cenți, după caz. Ei tușeau în fiecare zi, e ceva normal, face parte din viața lor. Când ne îndreptam spre acele zone puteam observa emisiile industriale încă de pe autostradă, și cerul era mult mai gri și mai dens. De fiecare dată ne miram și ne întristam oarecum, pentru că este într-adevăr trist, mai ales când le vezi fețele ieșit din comun de fericite. Noi avem un aer minunat și nu știm să-l apreciem, iar chinezii trăiesc cum o fac, și sunt fericiți și mulțumiți la extrem de ceea ce au, pentru că AU ceva!

În cele 3 săptămâni de locuit în Guangzhou, nu am văzut nici măcar o dată soarele așa cum îl vedem în țărișoara noastră, pe care atât de mult o blamăm, să te uiți pe cer și să te orbească până și cu ochelarii la ochi. Nu...în China îl căutam și nu-l găseam. Era foarte cald și înădușeală, dar soare...ioc. De vreo 2 ori l-am văzut așa:

În jurul orei 16 30

Mă uitam la soare minute întregi și nu-mi venea să cred cum este posibil așa ceva. Să poți privi soarele fără să te ardă ochii și fără să orbești imediat după, pentru câteva secunde. Mă uitam la soare așa cum mă uit la o poză, și nu simțeam nimic, decât tristețe.

E ciudat, și poate veți spune că exagerez, dar abia acum mi-am dat seama cam cât de mult iubesc Soarele. Este incredibil cum îmi sărută fața și pielea, cu razele sale pline de căldură, aproape în fiecare zi. Îmi dă o stare euforică, și zâmbesc ca o nebună pe stradă de parcă sunt îndrăgostită. Așa suntem noi...nu știm să apreciem ceea ce avem, până nu îl/o pierdem.

Și apoi mai este și cerul...CERUL! V-ați uitat vreodată la cer pentru câteva minute? Să-i observați culoarea albastră incredibil de frumoasă și să vă bucurați de ea ca și cum ar fi pentru ultima oară când o puteți privi? Eu doar atunci când eram mică, și doar pentru că eram mirată că și noi avem cer fără nori, exact ca în imaginile frumoase de la televizor.

Noi avem cer fără nori! Nu știu dacă vă puteți da seama cam ce înseamnă asta și cam cât de recunoscători și fericiți ar trebui să fim.

Am crezut că e ceva de moment, și că aceste stări pe care le aveam în parcarea aeroportului vor dispărea curând, dar nu. Astăzi se împlinește o lună de când m-am întors și sunt din ce în ce mai îndrăgostită de Aerul nostru, Soarele și Cerul.

Dimineața, când ies din casă, prima oară respir aerul rece, mă las mângâiată de soarele cald și admir cerul albastru și mă trezesc instant. Mă bucur și mulțumesc pentru ceea ce am, iar ziua mea devine mai bună. Acum tânjesc după plimbările lungi, și mă bucur de ele diferit față de cum o făceam înainte.

Astăzi cerul este superb, privește-l!

Iulia F.