Peripetii in Costinesti

Am petrecut 5 zile și 4 nopți în Costinești, o stațiune studențească, și a fost pentru prima oară în viața mea. Am fost 10 fete singure, un băiat singur, și 2 cupluri; nu prea ne cunoșteam între noi, ceea ce ar fi trebuit să fie ciudat, dar prima întâlnire am rezolvat-o cu niște vișine proaspăt scoase dintr-o vișinată făcută cu rachiu de 70 de grade...în tren. Dar mai bine să o luăm cu începutul. Here we go.

Primul grup a plecat spre mare din Piatra Neamț, cu un tren personal, și nu suntem noi pretențioase și fițoase, dar pe săracele fete le-au apucat mâncărimile peste tot, era o mizerie incredibilă, și tot felul de insecte: purici, țânțari, muște, etc. Una dintre ele a făcut o iritație destul de urâtă, dar a supraviețuit.

Ne-am întâlnit în Gara Bacău, eu cu BFFa și fetele din Piatra Neamț, și ne-am pornit spre Constanța. Trenul era plin de tineri, dar cum eu sunt o norocoasă, am nimerit într-un compartiment cu 2 băbuțe, un moșneguț, și 2 nepoți. Femeile nu se cunoșteau, dar au început să ne întrebe unde mergem și cu cine, și când au aflat că suntem doar fete, și toate singure, doamna cu nepoții ne-a alinat (Învățătoarea), și ne-a spus că vom găsi pe cineva la mare sigur. Cealaltă de colo' (Sărmana) a zis ”pentru ce ne trebuie bărbați?! e mai bine să fii singură.” Și apoi a început o adevărată dezbatere pe tema asta.

Învățătoarea a sfătuit-o să nu mai vorbească așa, pentru că soțul ei a murit, și îi este atât de rău singură. Intră într-o cameră, singură. Intră în cealaltă, iar singură. Intră și într-a treia, tot singură. [Fac o paranteză și vă spun reacția BFFei: eu dacă eram în locul ei, nu-l mai căutam după prima cameră și o lăsam baltă.] Sărmana a început să râdă și a zis că și ei i-a murit soțul și că ea dacă ar fi știut că e atât de bine singură nu se mai mărita. Când am văzut că discuția se încinge am plecat la celelalte fete să ne cunoaștem mai bine.

Acolo le-am servit cu vișinele mai sus menționate, cu care nu mă așteptam să am atât de mult succes, iar discuțiile au pornit și aici. Totul bine și frumos până când s-au decis 3 dintre ele să fumeze. A trecut unul dintre controlori și când le-a văzut că încep să stingă țigările și să se scuze, le-a zis să stea liniștite că nu le face nimic. Ele s-au liniștit atât de tare, și datorită controlorului dar și a vișinelor, că au îndrăznit să mai fumeze o dată. Cel de-al doilea controlor a stat la pândă, s-a dus după ele și le-a cerut cărțile de identitate. A stat în cabina lui vreo juma' de oră, se gândea probabil cum să mai ia o șpagă, în timp ce gagicile mele se dădeau cu capul de pereți și își făceau griji.

Pentru cine nu știe, amenda pentru fumat în tren este între 100 și 400 RON. A venit și controlorul, le-a spus că amenda este de 300 RON de fiecare, fără să le treacă datele pe vreo hârtie, însă fetele l-au rugat să rezolve altfel situațiunea, și apoi au început să negocieze. El a vrut 150 de fiecare, ele s-au dus cu 50 la el, și a început să le amenințe că le dă la poliție pentru dare de mită și că măcar 50 de fiecare să dea, dar până la urmă ”le-a iertat” cu 50 toate trei. Eeei, comedie!

Ne-am întors până la urmă în cabina noastră și am început să ne jucăm cu unul dintre nepoții Învățătoarei. Dânsa a plecat la toaletă, iar eu începusem să mă înțeleg chiar bine cu micuțul de 9 ani, ne jucam și îl lăsam să se manifeste cum dorea el. Peste câteva minute vine bunicuța, și îl surprinde cum dă cu mâinile pe sus, și în mine din când în când. Ăsta micu' când vede, începe să urle din toți plămânii la mine: "Bunicaaaaaa, ea mi-a făcut cu limbaaa!!! De ce îmi faci cu limbaaaaa??" Eu am înțepenit și nu-mi venea să cred, dar pentru a nu exista confuzii, el se referea la faptul că am scos limba la el cu vreo 5 minute înainte.

Buuuun, trecem mai departe.

Am ajuns în Costinești, ne-am plimbat o grămadă prin stațiune până să găsim vila la care urma să ne cazăm, ca după să ne dăm seama că am înconjurat destul de mult, și aveam toate câte un bagaj destul de greu după noi, că doar suntem fete și avem nevoie de haine pe care nu le purtăm.

Ziua aceea ne-am petrecut-o la plajă, cu o pauză la prânz, au mai venit vreo 2 grupulețe de oameni, ne-am cunoscut, ne-am ars, am dat niște shot-uri din vișine și ne-am pus la somn pentru că eram obosiți.

A 2a zi, majoritatea fetelor mă invidiau pentru că eu eram roșie ca racul și ele nu, mai ales BFFa, care era foarte pornită pe treaba asta. Am încercat să-i explic că nu e foarte amuzant să nu poți dormi noaptea de usturime, și să-ți fie frică de duș, dar ea Batmaaan, Batmaan. Eu încă am avut noroc, îmi luasem o pălărie din prima zi de care nu m-am despărțit, pentru că nu vroiam să mi se decoloreze părul, și nu m-am ars și la față. Vorba unui prieten: norocul prostului. În ziua aia eu am stat pe plajă acoperită cu o fustă lungă, cearșaf, și pălărie, dar ea a insistat cu soarele, și ghici ce?! A făcut insolație. Nu a fost singura care s-a ars, dar în fine, asta nu ne-a oprit ca seara să ieșim la un Beach Bar și să dansăm pe nisip, ceea ce mi s-a părut mult prea frumos.

După ce am petrecut acolo câteva ore, am plecat trei fete să ne schimbăm pentru că se lăsase frigul. Pe drum ne-am întâlnit cu băieții pe care i-am cunoscut în ziua aia la vilă, mergeau pe plajă să vadă al 5lea răsărit la mare, și ne-au invitat și pe noi. Okeee, ne-am schimbat, ne-am întâlnit cu ei pe plajă, am dansat puțin și apoi ne-am așezat pe nisip; toate bune și frumoase.

Unul dintre băieți era...obosit, și s-a culcat pe nisip. Pentru că era foarte umed, i-am spus să se așeze cu capul pe piciorul meu, și a zis ok. Nici nu se așezase bine, că a început să tremure din toate incheieturile. Mă uit la ceilalți puțin speriată, le spun că a început să tremure, dar pentru că nu am primit niciun fel de feedback, am început operațiunea de încălzire a necunoscutului. L-am frecat cu palmele pe spate în continuu, și încercam să mai fac câte o poză, dar dacă îmi luam palmele de pe el, în 5 secunde începea tremuratul din nou.

Nu am fost niciodată nevoită să am grijă de oameni obosiți, dar pentru că 2 dintre devizele mele sunt: ”Fă tot ce e posibil înainte să mori”, și ”Nu lăsa oamenii să-ți leșine în brațe”, asta a fost ocazia perfectă. Nu-mi pare rău că nu am poze din acea dimineață, iar el a fost destul de galant ”să-mi plătească cu aceeași monedă” la următorul răsărit, și vreau să-i mulțumesc acum, pentru că nu cred că am apucat. Mulțumesc...pentru hanorac.

Până la urmă a fost ok, a răsărit soarele, pe care necunoscutul obosit nu l-a mai văzut, chiar dacă el insista sus și tare că l-a văzut, iar drumul spre vilă a fost...incredibil de lung. Mai lung decât de obicei, dar am rezistat.

În următoarea zi, eu și BFF am luat pauză de la soare, pentru că abia ne puteam așeza pe scaun/pat/bancă, iar ea avea frisoane, și (cică) fața puțin umflată...nu că eu aș fi observat ceva. Seara am ieșit din nou să vedem răsăritul, fără ea de data asta, iar când m-am întors în cameră era cald, de ziceai că există calorifer, iar geamurile erau aburite. De ce? Pentru că Ale (BFF) se transformase într-un calorifer uman.

În noaptea aia (dimineața) s-a stricat puțin vremea și bătea vântul foarte tare. Vila Wiki nu ne-a lăsat la greu nici atunci. Să vă povestesc puțin despre acea casă. Este întreținută de patron, el face curat (prea mult spus curat), și în afară de faptul că apa curenta, și că ușile se zdruncinau de ziceai că pune cineva mâna pe clanță din 10 în 10 secunde, totul era ok. Noi nu am avut probleme decât cu ușa, dar unele camere aveau curent electric în apa de la chiuvetă, iar altele în cea de la duș. Două persoane s-au hotărât să mai stea o noapte și s-au mutat din camera unde se curentau la duș doar dacă erau desculți în camera în care se curentau indiferent de ce aveau în picioare. În ziua în care a plouat ne făceam griji că poate cade vreun fulger pe casă, iar cineva ne-a alinat și ne-a spus că nu se poate așa ceva, e mai posibil ca vila să trăznească cerul.

A urmat o seară de karaoke amestecat cu puțin rock, și totul a fost bine, prea bine pentru ultima seară la mare, când...două fete s-au hotărât să plece la vilă singure. Din nefericire un hoț a smuls geanta uneia dintre ele, a învinețit-o, și a trântit-o cu capul de pământ, iar noaptea a continuat la poliție. Acum totul a trecut, și ne bucurăm că nu s-a întâmplat ceva mai rău, însă toți suspinăm după cardul cu poze.

A 5a zi a fost mult mai liniștită și pe de-o parte ne-am bucurat că am plecat, pentru că se aglomerase mult prea tare, dar am fi vrut cu toții să mai rămânem, măcar o seară...și încă una...încă una... și tot așa.

Nu am trecut aici chiar tot ce s-a întâmplat, nu prea aveam cum, ne-a părut rău că una dintre noi a fost nevoită după două zile să plece acasă pentru că s-a îmbolnăvit, dar recuperăm, nu e nicio problemă. Ah, și apropo, vișinele s-au terminat la sfârșitul zilei number two.

Au fost 5 zile perfecte, mai ales având în vedere că nu ne cunoșteam prea bine între noi, și îmi pare rău că s-a lungit atât de mult articolul, dar sunt sigură că cei cu care am petrecut mini vacanța se vor bucura să-și reamintească ce drăguț a fost.

De-abia aștept "Peripeții în Costinești. Part two." :)

XOXO

Iulia F.