marți, 31 mai 2011

Nicole Scherzinger.

Ascult de câteva zile o melodie simpatică cu un ritm plăcut și care îmi face dor de dansat. După cum am mai spus, de obicei nu ascult versurile unei melodii, iar astăzi, fără să vreau, în timp ce ascultam melodia desigur, aud ceva ce mi se părea că sună cam așa: ”Me like the way that you kiss my..yeah yeah yeah, me like it”..și am rămas ceva de genu..stai..ce?! kiss what?

Nu sunt genul de persoană care să afișeze o expresie de ”două puncte o” la auzul unor cuvinte, în cazul de față versuri mai deocheate, sau chiar porno, doar că sunt obișuită să le aud în melodiile unor persoane ca Grasuu XXL sau Paraziții sau etc.

Am vrut să verific dacă am auzit bine sau dacă e de la învățat, așa că am dat un search pe Google. Și ghici ce?! Am auzit bine, și ca bonus, am mai dat peste unele, care m-au amuzat la fel ca și celălalt...dar.. doar datorită persoanei care le cântă...atât...Nicole mă obișuise cu ”holding hands never made me feel this way, so special boy its your smile”.

Soooo..here is the bonus:

”Me like the way that he put it on me
me like the way that he push up on me
me like the way that he goin down down down” - aici nu sunt foarte lămurită încă, iar ea nu este pe ilustrul mess ca să-i cer părerea, așa că poate mă ajută careva dintre cei care citesc postul..măcar unul din 4 :D




”I like the way that you talk dirty
Don't wash your mouth out I like it dirty
You like to please yeah yeah me like it” - ăsta e mai ușurel puțin...

”Do you real good for your lay it down good for you yeah
he got that
all my girls if your man put it down let me hear you say yeaah
all my ladies if you man put it down let me hear you say yeaah
do he work that?
how you like that?
when he throw the bone attcha do you bite back?
say yeah all my girls say yeaah
if he makes you feel good” - aici sunt și mai mult indusă în eroare....dar pe la osu' ăla aruncat spre ea sau spre cele care se simt ”fetele ei” sună puțin cam...s&m..

Mda...ce să zic..porn..but subtle...:



Enjoy!
Iulia F.

duminică, 29 mai 2011

Repede.

Pentru că trebuie să mă întorc rapid la învățat voi împărtăși cu voi un video care sper că va vorbi de la sine, pentru că eu nu prea am timp să vorbesc pentru el :D
Și totuși..mai pe scurt: toate melodiile faimoase au aceeași bază formată din patru acorduri.






Enjoy!
Iulia F.

P.S.: Este una dintre cele mai superbe zile de anul acesta de până acum, faceți ceva frumos pentru voi!

vineri, 27 mai 2011

Early post and music.

Femeia își lasă amprenta peste tot, până și în marketing. Astăzi am dat peste un titlu de carte despre care chiar cred că merită citită:


"Marketing to women: How to understand, reach and increase your share of the world largest segment." (Martha Barletta)

"Marketingul pentru femei: Cum să înțelegi, să influențezi si cum să-ți intensifici contribuția în cel mai mare segment al lumii ."

În ultimul timp femeile ocupă din ce în ce mai mult un loc important în mintea specialiștilor de marketing, sau cel puțin așa ar trebui să fie. În societatea modernă femeile reprezintă de la 40 până la 60% dintre consumatori, sau mai exact dintre cumpărători. Acestea au putere de decizie în ceea ce privește majoritatea cumpărăturilor făcute în gospodărie și nu numai.

Pe lângă asta, femeile sunt mai predispuse la a recomanda și altora mărci care sunt pe placul lor sau care le-au impresionat. În plus femeile sunt mai fidele unei mărci decât un bărbat.

Morning song:




Minunat cântec, nu-i așa? Îmi îmbunătățește de fiecare dată starea, chiar și numai după 4 ore de somn. Noroc de Cabral că mi-a amintit de ea. :)


Enjoy and Have a Great Day!
Iulia F.


joi, 26 mai 2011

26 mai

Câteva curiozități despre această zi minunată și însorită...în care eu [alături de colegii mei de la Marketing] stau în casă și lucrez pentru facultate. Dar nu e problemă, trecem noi și peste asta, nu-i așa, grupa 1736? :D





Astăzi Lenny Kravitz ar trebui să-și sărbătorească cei 47 de anișori. Ce drăguț, e născut în același an cu tatăl meu - 1964. Unde nu s-ar îmbrăca și tata așa ;))











Un eveniment mai puțin fericit pe această dată a fost cînd Ștefan Bănică Senior ne-a părăsit. May He Rest In Peace. (n. 11 noiembrie 1933 - d. 26 mai 1995)






Enjoy!
Iulia F.

marți, 24 mai 2011

Lectie de numerologie.

Nu știu foarte multe despre numerologie, am citit cu ceva timp în urmă un articol pe un blog, am încercat eu să fac niște calcule acolo, dar pentru că nu erau instrucțiuni exacte (ca pentru..necunoscători :D), nu îmi ieșeau și apoi mi-am pierdut interesul. Acum am descoperit un alt articol despre asta, mi-am adus aminte din nou, și am început să răsfoiesc Web-ul în vederea unei mici cercetări despre numerologie.

Pentru cei ce nu știu, numerologia este studiul numerelor care determină și reflectă caracteristicile, talentele, motivațiile și drumul în viață. M-a interesat acest subiect deoarece cuprinde calcule și puțină logică, dar nu sunt pasionată de horoscop, ghicit în palmă/cafea/etc. și nici de ceea ce prevăd unele site-uri de numerologie. Există o hartă a numerelor formată din cifre de la 1 la 9 și pentru a-ți afla numărul...destinului (partea asta nu prea îmi place, aș prefera simplu: numărul tău), trebuie să aduni cifrele care formează data ta de naștere.

De exemplu eu sunt născută în data de 30.10.1989. Calculul va fi în felul următor:
3+0=3
1+0=1
1+9+8+9=27; 2+7=9
=> 3+1+9=13; 1+3=4
Numărul meu este 4, iar pentru a afla mai multe detalii despre acest număr am apelat la Google Search, și am deschis primele două site-uri cu informații despre numerologie. Unul fabula despre ”drumul în viață predestinat mie”, iar celălalt m-a caracterizat binișor, câteva dintre expresiile care mi-au plăcut sunt acestea: ”buni observatori, nu le scapă nimic”, ”sunt cei care despică firul în patru”, ”doresc să se realizeze în general pe plan material și social, nu au timp să se gândească la himere”, ”se enervează rar, dar atunci când nu se mai controlează pot să facă lucruri necugetate”.

O descoperire mai recentă este numerologia anului 2011, și am o vagă impresie că are un aer asiatic. În acest an vom experimenta patru date calendaristice diferite: 1.1.11 (1 ianuarie 2011), 11.1.11 (11 ianuarie 2011), 1.11.11 (1 noiembrie 2011), 11.11.11 (11 noiembrie 2011).

De asemenea, adună ultimele două cifre ale anului în care te-ai născut cu vârsta pe care o împlinești în acest an, iar rezultatul va fi pentru oricine 111.
De exemplu, anul meu de naștere este 1989, iar vârsta pe care o voi împlini este 22
Calculul va fi: 89+22= 111.

Potrivit Feng Shui, anul 2011 este anul banilor, iar luna de bun augur va fi octombrie, și va avea 5 zile de luni, 5 sâmbete , și 5 duminici. Nu prea știu ce semnifică ”anul banilor”, dar se spune că acest lucru se întâmplă o dată la 823 ani, iar acești ani se numesc ”moneybags”.


享受,
尤利亞樓.

sâmbătă, 21 mai 2011

Weird.

Locația: Pe undeva prin ASE.





I wish you a great evening and a pleasant Sunday!
Iulia F.

luni, 16 mai 2011

RockFm ...si gaina.

După cum am mai spus și în alte articole, în ultima vreme m-am săturat de toate melodiile noi de pe piață, și nu mai știu ce radio să ascult, și ”butonez butoanele” întruna până să dau de ceva care să sune plăcut pentru urechile mele. De câteva zile, vreo 2 săptămâni mai exact, am dat peste RockFm, care mi se pare foarte ok. Nu foarte multe știri, publicitate, dacă îmi aduc aminte bine..deloc. Plus că mai spun și chestiuțe faine..azi de exemplu a fost ceva de genu: Soooo..who was first? Chicken or Salmonella? [traducere: care a apărut prima? găina sau salmonela?] Acum nu mai pare cine știe ce glumiță, dar mi-a înseninat cam jumătate de oră din zi...

Enjoy!
Iulia F.

vineri, 13 mai 2011

Plimbare in parc.

În weekend se anunță vreme super caldă...28 de grade Celsius...este musai să mergem în parc, după atâta vreme de frig și ploi. Dacă duminică 15 mai, aveți de gând să mergeți în Parcul Herăstrău din București vă sfătuiesc să vă luați și pantofii de sport, pentru că va avea loc un cros în jurul parcului.

Este vorba despre Crosul Forever ”Fii sănătos cu Aloe Vera”, care a ajuns la cea de-a 8a ediție, anul acesta fiind cea de-a 3a ediție la care voi participa și eu. La prima ediție am ieșit pe locul 64 la categoria de vârstă 15-19 ani pentru femei, și am luat premiul mențiune dar la categoria de distribuitori. S-ar putea să mă înșel cu locul 64, dar țin minte că anul trecut am reușit, după 2 luni de antrenament, să ajung pe locul 54, și eram bucuroasă că am mai dat jos 10 locuri. A fost distractiv, mai ales că am alergat în jur de 20 de minute pe ploaie, și mi-a plăcut că nu s-au lăsat prea multe persoane intimidate de vremea urâtă. Anul acesta nu am mai avut timp de alergat în parc pentru a mă antrena, însă de-abia aștept să dau totul din mine pentru 20 de minute.


Traseul are o lungime de 4 kilometri, și se va desfășura pe următoarea rută: Piața Charles de Gaulle (intrarea în Herăstrău de la stația de metrou Aviatorilor), Bd. Constantin Prezan, Șos. Kiseleff, Piața Victoriei (unde vor fi și niste standuri cu pahare de apă oferite de staff-ul Forever Living Products), Bd. Aviatorilor și din nou Parcul Herăstrău, unde se va termina plăcerea unui jogging de weekend.

Înscrierile se vor face în aceeași zi, începând cu ora 8.30 a.m., iar startul va fi dat la ora 10.00 a.m. de către Dna. Violeta Beclea. Vor mai fi pe acolo si Dna. Elisabeta Lipă, Fly Project și cu siguranță un antrenor sau o antrenoare de fitness pentru a ne face încălzirea.

Vor exista și multe premii, câte un premiu pentru fiecare categorie de vârstă, femei și bărbați, plus o tombolă pentru toți participanții, și vă spun din experiență că se dau premii de la prosoape și șepci până la biciclete și electronice, sau cel puțin așa a fost la edițiile trecute.

Categoriile în care vom fi împărțiți sunt: până la 14 ani, 15 - 19, 20 - 34, 35- 44, 45 - 60, și peste 61 de ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați.

Nu știu voi ce faceți, dar pe mine mă găsiți acolo.


Bbye now and I hope to meet you there!
Iulia F.



duminică, 8 mai 2011

Sputnik

În urma unei cercetări online pentru ceea ce în final se va numi lucrare de licență, am dat peste o informație care s-ar putea să fie cât de cât interesantă.

Presupun că ai auzit de Sputnik...Și dacă nu știi mare lucru despre această denumire, te voi ajuta să aprinzi un beculeț. Este vorba despre Programul Sputnik, o serie de misiuni spațiale, însă voi rezuma câteva chestiuni despre Sputnik 1. Acesta a fost primul satelit artificial din lume și a fost lansat de către Uniunea Sovietică la sfârșitul deceniului al șaselea al secolului trecut, mai exact pe 4 octombrie 1957.

Poate te întrebi de ce pomenesc de un asemenea moment plictisitor..eh, acest Sputnik este ”vinovat” de apariția Internetului, și datorită lui îmi poți citi acum articolul.

Știm cu toții despre ”râca” dintre S.U.A. și Rusia, și era inevitabil ca cea dintâi să nu riposteze la succesul celei din urmă. Așa că ARPA, un departament de cercetare din cadrul Pentagonului a pus în funcțiune proiectul ARPAnet ca reacție a lansării satelitului Sputnik.

Unul din obiectivele ARPAnet era crearea unei reţele între mai multe calculatoare, care să nu fie distrusă datorită atacurilor asupra sistemului. Încet, încet s-a dezvoltat în așa măsură încât de la o rețea de 4 PC-uri ce lega 4 mari universități americane între ele, s-a ajuns la peste 1 730 000 000 de utilizatori ai Internetului în toată lumea (prea multe zerouri? în traducere: 1,73 miliarde) și a devenit indispensabil pentru foarte mulți dintre noi.

Câteva statistici din anul 2009.

Email

- 90 trilioane - numărul de emailuri trimise în 2009
- 247 miliarde - numărul mediu de emailuri trimise într-p zi
- 1,4 miliarde - numărul de posesori de email din lume
- 100 milioane - noi utilizatori de email față de anul anterior
- 81% - numărul de emailuri care au fost spam
- 24% - creșterea spamului față de anul trecut
- 200 miliarde - numărul de spamuri pe zi

Website-uri

- 234 milioane - numărul de site-uri în decembrie 2009
- 47 milioane - numărul de site-uri noi în 2009



Enjoy!
Iulia F.

Funny?!

Astăzi am dat peste ceva oarecum amuzant, tipic românesc...o glumă mai..macabră aș putea spune...sadică :)



I hope you enjoy it!
Iulia F.